Constanța: Peste 400 de militari ai Batalionului ''Rechinii Albi'', repatriați din Afganistan

Constanța: Peste 400 de militari ai Batalionului ''Rechinii Albi'', repatriați din Afganistan

Peste 400 de militari ai Batalionului 341 Infanterie ''Rechinii albi'' au participat, marți, la o ceremonie organizată în Piața Ovidiu din Constanța, cu prilejul repatrierii lor din teatrul de operații din Afganistan, la eveniment asistând rude ale acestora, cadre militare și reprezentanți ai administrației locale.

Deschiderea manifestării a fost făcută prin intonarea imnului de stat, urmând un ceremonial religios, decorarea drapelului de luptă al batalionului, nominalizarea militarilor decorați de președintele Klaus Iohannis, evenimentul încheindu-se cu o defilare a participanților în teatrul de operații.

Potrivit comandantului Batalionului 341 Infanterie ''Rechinii Albi'', lt. col. Liviu Necula, două dintre companiile batalionului au răspuns de o parte a zonei de apărare a bazei militare Kandahar, o a treia companie a avut misiunea de a asigura protecția consilierilor forțelor de securitate și apărare afgane, în timp ce compania a patra a trebuit să asigure securitatea principalului punct de acces în baza Kandahar.

Referitor la incidentele petrecute în timpul misiunilor, când militari români au fost răniți, lt. col. Necula a spus că ''nu au fost momente ușoare'', situațiile respective fiind ''tratate cu profesionalism, cu responsabilitate, militarii în sine au dat dovadă de mult profesionalism, de dăruire pe timpul misiunii''.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Apărării Naționale, misiunea ''Rechinilor Albi'', desfășurată cu un efectiv de 420 militari, în perioada august 2016 — martie 2017, a constat în securizarea aeroportului Kandahar și a personalului RS dislocat în această bază militară, în scopul asigurării protecției Forțelor de Coaliție și a operațiilor executate de echipele de consiliere și asistență (Security Force Asistance — SFA).

Batalionul a primit denumirea onorifică ''Constanța'', în luna octombrie a anului 2010, iar pentru misiuni internaționale folosește titulatura ''Rechinii Albi''.

AGERPRES / (AS — autor: Nona Jalbă; editor: Marius Frățilă)


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...