Constanța: Militarii americani ajută la recuperarea avionului prăbușit de pe câmp

Constanța: Militarii americani ajută la recuperarea avionului prăbușit de pe câmp

Un detașament alcătuit din militari americani și români dotați cu echipamente specifice s-a deplasat pe câmp luni după-amiază pentru a începe operațiunea de recuperare și transport la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu a epavei aeronavei MiG 21 LanceR ce s-a prăbușit de dimineață, în timp ce se pregătea pentru aterizare.

Surse din cadrul bazei aeriene au declarat că în zona accidentului s-a deplasat un convoi cu tehnică militară americană, alcătuit din două automacarale telescopice, o platformă auto pentru transport și un vehicul de teren HAMMER, specialiștii în logistică realizând determinări pentru ridicarea resturilor aeronavei și transportul acesteia în siguranță la bază, unde va fi expertizată pentru a se determina cauza accidentului.

Aeronava MiG 21 LanceR, aparținând Bazei 86 Aeriană ''Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță'' din Fetești, decolase în jurul orei 10,00 de pe Baza Aeriană din Mihail Kogălniceanu în cadrul exercițiului ''Thracian Eagle 2017'', care se desfășoară împreună cu forțele aeriene bulgare.

După executarea misiunii, la întoarcerea către Mihail Kogălniceanu, pe timpul executării manevrei de aterizare, pilotul a raportat către turnul de control o defecțiune majoră la motor, cu deteriorarea parametrilor de funcționare ai acestuia și, conform procedurilor, s-a catapultat, aeronava prăbușindu-se pe câmp , la circa 8 km sud de capul pistei, în zona localității Nazarcea.

Potrivit MApN, cazul este cercetat de Parchetul Militar, conform procedurilor legale, iar circumstanțele accidentului vor fi investigate de o comisie numită de șeful Statului Major al Forțelor Aeriene.

AGERPRES / (AS Autor: Dan Mihăescu, editor: Antonia Niță, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

3 Revenim, Ponta a rămas prost, nu s-a vindecat...

4 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

5 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”