Constanţa: Marinarii de pe Fregata Regina Maria sunt transportaţi în trei serii la Spitalul Militar Modular pentru COVID-19
Cei 110 de marinari de pe Fregata Regina Maria diagnosticaţi cu COVID-19, reveniţi vineri dimineaţă la Constanţa, sunt transportaţi în trei serii la Spitalul Militar Modular de Intervenţie şi Tratament (SMMIT), pe Stadionul Portul, pentru investigaţii şi tratament, a declarat comandantul unităţii, col. dr. Aurel Trană.
Potrivit col. dr. Aurel Trană, odată cu sosirea în ţară a Fregatei Regina Maria (F222), echipajul a intrat pe procedurile naţionale de evaluare şi eventual tratament pentru COVID-19, pentru cei care au nevoie.
''Deja prima parte dintre militari sunt în spital la noi. Am avut variante de a-i duce la Spitalul Militar de Urgenţă sau, dacă sunt locuri încă, să îi aducem aici, pentru că aici circuitele sunt mai uşor de respectat şi avem doar pacienţi cu COVID-19. Da, sunt mulţi, dar îi aducem pe rând pentru că şi capacitatea de evaluare a noastră nu este foarte mare, astfel încât vor fi aduşi în trei tranşe: 35, 35 şi următorii 40 mâine dimineaţă. Azi vor fi transportaţi 70 şi mâine 40. Starea lor este foarte bună. Chiar am vorbit cu dumnealor când au ajuns, doar patru au spus că au ceva simptome uşoare, în rest starea dumnealor e foarte bună'', a declarat col. Trană.
Comandantul Spitalul Militar de Urgenţă Constanţa a mai spus că pacienţii declaraţi pozitiv sunt evaluaţi, iar o parte dintre ei, dacă vor necesita internare, vor rămâne la SMMIT, alţii vor merge acasă în izolare, dacă au condiţii la domiciliu şi alţii vor putea rămâne în izolare instituţionalizată în spaţii puse la dispoziţie.
În context, col. Trană a mai spus că nu poate face supoziţii despre sursa infectării cu COVID-19 a celor 110 marinari din echipajul F222, mai ales că au fost testaţi înainte de plecarea în voiaj.
''Nu am niciun fel de detalii în acest sens, nu am lucrat niciodată pe un vapor, nu am amănunte de genul acesta, nu ştiu. Ce pot să vă spun e că un rezultat negativ la o testare poate să însemne altceva peste trei zile, poate să fie în perioada de incubaţie subiectul, şi asta ar putea fi una dintre explicaţii'', a declarat col. dr. Aurel Trană. AGERPRES / (AS - autor: Dan Mihăescu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)