Constanța: Două persoane decedate și mai mulți răniți în două accidente rutiere
Două persoane au decedat, sâmbătă dimineață, în urma a două accidente rutiere ce au avut loc pe drumurile naționale din județul Constanța, pe raza localităților Agigea și Hârșova.
Astfel, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), sâmbătă dimineață, la ora 1,37, un autoturism condus de un șofer în vârstă de 47 de ani din localitatea Techirghiol a colizionat violent cu semiremorca unui ansamblu de autovehicule pe DN 38, (Agigea-Techirghiol), condus de un șofer de 35 de ani din Cernavodă. În urma accidentului a rezultat decesul instantaneu al conducătorului autoturismului.
Un alt accident grav s-a petrecut pe raza localității Hârșova, în jurul orei 11,00. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea, Anca Chiriță, a relatat că pompierii militari au fost solicitați să intervină la un accident rutier ce a avut loc la ieșire din Hârșova spre Saraiu.
"Din primele informații, două persoane au rămas încarcerate după ce două autoturisme s-au ciocnit iar la fața locului s-a deplasat o autospecială de la Stația Hârșova și elicopterul SMURD pentru transportul unei victime grav rănită", a precizat aceasta.
Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), în urma violentului accident, un bărbat preluat în stop cardiorespirator, după descarcerare, a fost salvat prin protocolul de resuscitare și preluat de elicopterul SMURD, o persoană de sex feminin a decedat ca urmare a impactului iar cea de-a treia victimă, un bărbat, a fost preluată de ambulanță cu traumatism toracic și a fost transportată la spital.
În urma ambelor accidente, Serviciul Poliției Rutiere a deschis dosare de cercetare penală.
AGERPRES