Constanța: Bombă de aviație, găsită pe plaja de la Eforie Sud

Constanța: Bombă de aviație, găsită pe plaja de la Eforie Sud

O bombă de aviație a fost găsită, luni, pe plaja de la Eforie Sud, aceasta fiind ridicată de o echipă de pirotehniști și depozitată în vederea distrugerii ulterioare.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al județului Constanța, Anca Chiriță, a declarat, pentru AGERPRES, că bomba care are o greutate de aproximativ patru kilograme a fost găsită de un cetățean pe plaja de la Eforie Sud.

Echipa de pirotehniști care s-a deplasat la fața locului a constatat că este vorba despre o bombă de aviație incendiară.

Aceasta a fost ridicată și depozitată în vederea distrugerii, a precizat sursa citată.

AGERPRES/ (AS — autor: Anamaria Toma, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Viitorul președinte al României...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Se prăbușește frontul din Ucraina? / Anchetă SBU, după ce presa din Ucraina a aflat că generalul Kirilo Budanov le-a transmis parlamentarilor un avertis…

4 Povestea mai puțin știută a lui Horațiu Potra

5 Oile, caprele, lupii și tigrii lui Georgescu, șarlatanul de aur monoatomic