Constanța: Aproximativ 4.000 de persoane în marș pe bulevardele din centru
Aproximativ 4.000 de protestatari mărșăluiau vineri seara, în jurul orei 20,00, pe principalele bulevarde ale municipiului Constanța, strigând lozinci împotriva Guvernului și coaliției PSD-ALDE și solicitând totodată abrogarea OUG de modificare a legislației penale.
Un grup de aproximativ 1.200 de manifestanți care s-au strâns până la ora 19,20 pe platoul Prefecturii Constanța au pornit pe Bulevardul Regele Ferdinand către Gara Centrală, iar după o jumătate de oră coloana număra deja aproximativ 4.000 de persoane.
Un grup de manifestanți poartă un papirus lung de 10 metri pe care sunt înscrise mesaje de protest către liderii politici de la guvernare și prin care se cere continuarea luptei anticorupție și abrogarea actelor normative de modificare a legislației penale.
AGERPRES / (AS — autor: Dan Mihăescu, editor: Marius Frățilă, editor online: Ada Vîlceanu)