Constanța: Acoperișul unui hotel din stațiunea Mamaia, cuprins de flăcări
Zeci de pompieri, cu 12 autospeciale, intervin pentru stingerea unui incendiu iscat, joi, la hotelul Histria din stațiunea Mamaia, focul cuprinzând acoperișul unității turistice, fără a se înregistra victime.
În momentul izbucnirii incendiului, în hotel se aflau trei angajați.
Reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au declarat, pentru AGERPRES, că flăcările iscate la acoperiș au afectat și camerele aflate la ultimul etaj al hotelului care are trei niveluri.
Pentru a elimina focarele de incendiu, lucrătorii ISU decopertează acoperișul, acesta având o suprafață de câteva sute de metri pătrați.
Purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Anca Chiriță, a menționat că nu se cunosc cauzele izbucnirii incendiului, urmând să se facă "cercetări complexe" în acest sens.
Hotelul Histria din stațiunea Mamaia aparține controversatului om de afaceri George Bosânceanu, cercetat în mai multe dosare penale pentru comiterea de diverse infracțiuni. În ultimii ani, afaceristul a fost acuzat de alimentare ilegală cu energie a hotelului, precum și de construirea unității turistice fără a deține autorizațiile necesare.
AGERPRES/(AS — autor: Nona Jalbă; editor: Dănuț Pușcașu)