Constanța: Accident cu un microbuz școlar în centrul orașului

Constanța: Accident cu un microbuz școlar în centrul orașului

Un microbuz școlar ce transporta elevi la o unitate privată de învățământ din municipiul Constanța a fost implicat, luni dimineață, într-un accident în centrul orașului. Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, au fost răniți doi adulți, iar cinci copii au traumatisme minore, aceștia primind îngrijiri medicale de la echipajele de pe ambulanță.

Surse din cadrul Serviciului Rutier Constanța au relatat că accidentul s-a produs la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu cu Ștefan Mihăileanu, în zona centrală a municipiului, în urma nerespectării indicatorului rutier STOP.

În microbuzul școlar se aflau opt copii.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen