Consiliul General și-a dat acordul de principiu pentru înființarea celor 19 societăți comerciale ale municipalității

Consiliul General și-a dat acordul de principiu pentru înființarea celor 19 societăți comerciale ale municipalității

Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat, marți, cele 19 proiecte de hotărâre care prevăd acordul de principiu pentru înființarea unor societăți comerciale ale municipalității.

Consilierul municipal al PNL Cristian-Marian Olteanu a anunțat că PNL va vota "împotrivă". "Deși din punct de vedere legal acordul de principiu nu presupunea o dezbatere publică (...) este atât de important, încât așa ceva se poate vota după o dezbatere, o consultare cu toți actorii politici, economici, toate părțile din societate implicate în fiecare domeniu. (...) PNL va începe cât mai repede o dezbatere publică pe fiecare dintre cele 19 puncte", a declarat Olteanu, înainte de a se trece la votul proiectelor.

Consilierul general Roxana Wring a anunțat că Uniunea Salvați România va vota, de asemenea, "împotrivă". "Informațiile care ni se pun la dispoziție nu sunt deloc edificatoare. Nu există studii de oportunitate, studii de impact, analize ale domeniilor (...) Nu vedem cum vom avea un management mai performant", a adăugat Wring.

În opinia consilierului general PMP Cătălin Iliescu, sistemul actual de coordonare s-a dovedit în foarte multe cazuri "deficitar și defectuos", astfel că aleșii acestui partid sunt de acord cu proiectele. "Azi votăm intenția de a crea cele 19 societăți comerciale (...) votul nostru va fi da", a spus Ionescu.

Tudor-Tim Ionescu, consilier general ALDE, a dat, la rândul său, exemplul orașului Hamburg, care, în 2013, a organizat un referendum, reieșind că aproape 60% dintre cetățeni erau pentru înființarea unei societăți pe acțiuni pentru distribuirea electricității, gazelor și căldurii.

Primarul general, Gabriela Firea, a declarat că modelul administrativ pe care îl propune este unul "european și în totalitate permis și chiar încurajat de lege". A invocat în acest sens prevederile legii administrației publice locale, cele referitoare la delegarea serviciilor publice, dar și directivele europene. Firea a vorbit, de asemenea, despre nemulțumirea bucureștenilor în ce privește modul în care arată Capitala. Totodată, le-a cerut consilierilor generali care au anunțat că vor vota împotriva celor 19 proiecte de hotărâre să precizeze, punctual, ce firme vor fi afectate de înființarea societăților comerciale și care este motivul pentru care se dorește menținerea contractelor respective.

"S-a afirmat în mod total eronat (...) că achizițiile de bunuri, servicii și lucrări de la SA-uri se fac prin încredințare directă și nu respectă legislația în vigoare. Sută la sută respectă legislația în vigoare în materie de achiziții publice și se supune controlului anual al Curții de Conturi. (...) Dacă dvs. , în loc să îi reprezentați pe bucureșteni cu cinste, apărați niște firme — câteva — care vor pierde în urma înființării acestor societăți, înseamnă că nu este în regulă, dar eu vă doresc parteneri la acest proiect administrativ", a spus edilul general.

Firea a anunțat că va propune într-o viitoare ședință de CGMB să se ia o decizie privind Rebu, în contextul în care partenerul economic german al municipalității la această societate ar dori să se retragă. În opinia primarului general, firma ar putea rămâne a PMB.

Cele 19 societăți în cazul cărora s-a dat acordul de principiu ar urma să aibă ca obiect de activitate:
* producerea, furnizarea energiei electrice și termice, servicii energetice și de mentenanță
* realizarea activităților necesare asigurării serviciului de iluminat public
* administrarea și dezvoltarea infrastructurii unităților sanitare ale municipalității
* protecția civilă și activitățile de voluntariat specifice acesteia
* servicii în tehnologia informațiilor
* construirea, dezvoltarea și administrarea de baze sportive și terenuri de sport
* punerea în valoare și exploatarea obiectivelor turistice din Capitală, precum și promovarea Municipiului București ca destinație turistică
* administrarea parcurilor, grădinilor publice, a lacurilor și ștrandurilor de pe raza Municipiului București
* serviciul de administrare a rețelei de agrement a Municipiului București
* administrarea spațiilor publicitare
* întreținerea materialului lemnos situat pe spațiile verzi aflate pe domeniul public al Municipiului București
* asigurarea protecției și siguranței obiectivelor de interes public și privat
* consolidarea clădirilor cu risc seismic
* servicii de coordonare/consultanță pentru proiectele de infrastructură mare ale Municipiului București
* gestionarea unitară a fondului imobiliar al Municipiului București
* administrarea drumurilor
* administrarea parcărilor publice
* dispecerizarea activității de transport local de persoane pentru troleibuze, tramvaie și autobuze
* managementul sistemelor integrate de trafic, informare călători și management al flotei transportului public.

AGERPRES/(A, AS — autor: Iulia Carciog, Irinela Vișan; editor: Diana Dumitru, editor online: Simona Aruștei)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”