Consiliul Europei: Protecţia avertizorilor de integritate, ''actori-cheie ai democraţiilor'', trebuie întărită

Consiliul Europei: Protecţia avertizorilor de integritate, ''actori-cheie ai democraţiilor'', trebuie întărită

Avertizorii de integritate "sunt actori-cheie ai democraţiilor noastre" şi protecţia lor trebuie întărită, a estimat miercuri deputatul francez Sylvain Weserman, o rezoluţie a căruia pe subiect a fost adoptată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), informează AFP.

"Opinia noastră cu privire la avertizorii de integritate se schimbă şi din ce în ce mai mult se consideră că ei sunt actori-cheie ai sistemelor noastre democratice", a insistat deputatul centrist în timpul prezentării raportului. "Dezvăluirea de disfuncţionalităţi grave în interesul public trebuie să devină reflexul normal al oricărui cetăţean responsabil care are cunoştinţă despre pericole grave la adresa interesului general", a subliniat el în preambulul raportului său.

În textul său, fără caracter constrângător şi care a dus la adoptarea, marţi, a unei rezoluţii în APCE, Waserman preconizează în jur de zece măsuri de pus în aplicare, printre care o evoluţie a dreptului de azil, crearea unei reţele europene de agenţii naţionale independente "pentru însoţirea" avertizorilor de integritate şi o "co-construcţie cetăţenească de legislaţii".

Textul preconizează de asemenea crearea de fonduri naţionale de ajutor pentru "whistlebloweri", copleşiţi de amenzi, aplicate persoanelor sau organizaţiilor care nu au respectat legislaţia privind avertizorii de integritate.

În aprilie, Parlamentul European a aprobat o propunere de directivă pentru a-i apăra mai bine pe avertizorii de integritate în Europa şi pentru a-i pune la adăpost în faţa ameninţărilor sau represaliilor judiciare sau a altor persoane care au semnalat un scandal la nivel intern sau public.

APCE, ce reuneşte parlamentari din 47 de ţări ale Consiliului Europei, recomandă de acum ţărilor nemembre ale UE "să se inspire din acest text pentru a adopta sau reforma legislaţia lor naţională". De asemenea, i se cere Consiliului de Miniştri, executivul Consiliului Europei, "să înceapă pregătirile pentru a negocia un instrument juridic constrângător, sub forma unei Convenţii a Consiliului Europei".AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…