Consiliul Europei: Delegaţia rusă a fost readmisă în Adunarea Parlamentară
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a votat în noaptea de luni spre marţi un text ce face posibilă revenirea Rusiei în această instanţă, după cinci ani de criză instituţională în relaţia cu Moscova, informează AFP.
După 4 ore de dezbateri aprinse, urmate de aproape 5 ore de votare a amendamentelor, 118 parlamentari ai statelor membre ale Consiliului Europei au acceptat în cele din urmă, spre marea dezamăgire a Ucrainei, ca Rusia să poată să îşi prezinte delegaţia în cadrul APCE începând chiar de marţi.
Acest vot ar urma să permită Rusiei să participe miercuri la alegerea secretarului general al organizaţiei paneuropene de apărare a drepturilor omului.
Un număr de 62 de parlamentari au vot împotrivă, iar 10 s-au abţinut.
APCE este unul din organele Consiliului Europei ce reuneşte delegaţii ale aleşilor celor 47 de state membre. Actele adoptate de APCE nu au forţă juridică obligatorie. Adunarea emite însă recomandări sau solicită statelor explicaţii privind situaţia drepturilor omului sau a democraţiei. Din 2014, a reprezentat un cadru pentru manifestarea conflictului dintre Rusia şi Ucraina.
Sancţionată pentru anexarea peninsulei Crimeea, delegaţia rusă la APCE s-a văzut lipsită în 2014 de dreptul de vot. Moscova a reacţionat boicotând APCE apoi, din 2017, a încetat să îşi plătească contribuţia anuală la bugetul Consiliului Europei.
Dorind să obţină garanţia că nu va mai fi sancţionată, Rusia a ameninţat că va părăsi pur şi simplu organizaţia, ceea ce ar fi reprezentat o premieră şi i-ar fi privat pe cetăţenii ruşi de posibilitatea de a face recurs pe lângă Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), organul juridic al Consiliului Europei.
O situaţie extremă pe care majoritatea statelor a dorit să o evite, chiar dacă ţări precum Ucraina, susţinută de statele baltice şi Marea Britanie, consideră că redeschiderea porţilor Rusiei este comparabilă cu o primă breşă în sancţiunile pe care Occidentul le-a impus Moscovei pentru anexarea peninsulei Crimeea.
Textul adoptat permite în mod excepţional unui stat să îşi prezinte delegaţia în cursul anului şi exclude posibilitatea de a-l priva de principalele sale drepturi de vot. AGERPRES