Consiliul Concurenței a câștigat definitiv procesul cu OMV Petrom privind amenda istorică din 2011
Consiliul Concurenței a câștigat definitiv și irevocabil procesul cu OMV Petrom prin care compania petrolieră a contestat amenda primită în 2011, potrivit deciziei publicate pe site-ul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Totodată, instanța a decis reducerea amenzii de la 366 milioane de lei la 297 de milioane de lei.
La finele lunii martie, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat irevocabil încălcarea legii concurenței de către compania OMV Petrom Marketing (la data încălcării legii opera benzinăriile OMV) prin participarea la o înțelegere de tip cartel, alături de alte companii active pe piața carburanților, potrivit unui comunicat al Consiliului Concurenței.
De asemenea, instanța a redus amenda aplicată de Consiliul Concurenței de la 137,2 milioane lei la 109,8 milioane lei, respectiv cu 20%.
Consiliul Concurenței a câștigat irevocabil și procesele cu MOL România, Rompetrol Downstream SRL și Eni România.
La finele anului 2011, Consiliul Concurenței a sancționat șase companii petroliere cu amendă de aproape 880 milioane lei (205 milioane euro) pentru încheierea unei înțelegeri anticoncurențiale. Aceasta a fost cea mai mare amendă dată în istoria Consiliului Concurenței.
În urma investigației, autoritatea de concurență a constatat că cele șase companii au încălcat atât Legea Concurenței, cât și Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene (TFUE) prin stabilirea retragerii simultane de pe piață a sortimentului de benzină Eco Premium.
OMV Petrom, care la data încălcării legii opera benzinării Petrom și Petrom V, a fost amendată cu 366,5 milioane de lei, OMV Petrom Marketing a luat o amendă de 137,2 milioane de lei, Rompetrol Downstream a primi o sancțiune de 159,5 milioane de lei, Lukoil România a plătit 136,8 milioane de lei, MOL România — 80,2 milioane de lei, iar Eni România — 11,1 milioane de lei.
Amenzile au fost executate de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).
AGERPRES/(AS — autor: Florentina Cernat, editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)