Consilierul personal al Ministrului Mediului vrea Perla Coroanei domeniilor de vânătoare
Condus de ministrul Tánczos Barna, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor sfidează legea şi propriile reglementări, refuzându-i unei asociaţii de vânătoare din Oradea prelungirea contractului de gestionare pentru unul dintre cele mai atractive domenii cinegetice din Bihor, Fondul 21 Paleu, întins pe 8.400 hectare şi aflat la doi paşi de oraş. Deşi Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Pro Hunt era îndreptăţită la prelungirea automată a contractului încheiat cu 10 ani în urmă, de câteva luni MMAP îi trimite refuzuri în bătaie de joc, flagrant contrare legii. Motivul – acuză preşedintele acesteia – este că domeniul e dorit de un UDMR-ist de frunte: fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, controversatul Pásztor Sándor, pus de ministrul Mediului consilier personal, dar şi şef la Administraţia Bazinală de Apă Crişuri, scrie Ebihoreanul .
Prin semnătura secretarului de stat Szép Robert, care coordonează Departamentul, MMAP i-a răspuns, însă, abia după două săptămâni, pe 16 martie, că „contractul de gestionare şi-a încheiat valabilitatea în 7 martie 2021” şi, prin urmare, „nu are temei legal pentru a acorda aviz favorabil pentru prelungirea contractului în afara termenului de valabilitate”. Altfel spus, Ministerul a lăsat timpul să curgă până când contractul a expirat, invocând apoi tocmai asta pentru a refuza prelungirea.
„În Bihor, doar asociaţia noastră a păţit acest lucru. O alta, din Salonta, Fazanul de Aur, condusă de un prieten al lui Pásztor Sándor, a obţinut prelungirea pe 8 martie 2021, în ultima zi de valabilitate”, spune preşedintele AVPS Pro Hunt.
De ce pomeneşte Tuduce numele politicianului UDMR? Pentru că în 2019 Pásztor, pe atunci preşedintele CJ Bihor, i-a trimis un emisar cu o „propunere” legată de Fondul 21 Paleu – pe nimeni altul decât Nicolae Timaru, atunci şeful adjunct al Gărzii Forestiere Oradea, membru UDMR, la fel ca Pásztor, în ciuda numelui românesc, şi coleg de vânătoare şi de pescuit cu acesta. „Timaru mi-a cerut să ne întâlnim pe o terasă în oraş. Voia să ajungem la o înţelegere, să ne asociem pe gestionarea fondului sau să-l cesionez, zicând că îl interesează pe şeful lui de la partid, pe Pásztor”.
Tuduce afirmă că atunci n-a dat importanţă propunerii, chit că relaţia dintre Timaru şi Pásztor era notorie. De altfel, BIHOREANUL dezvăluise cum şeful CJ Bihor plecase într-o delegaţie în Austria, sub pretextul participării la o conferinţă, după care, împreună cu Timaru, s-au deplasat în Elveţia să vâneze capre negre.
Un an mai târziu, în plină stare de urgenţă Covid, BIHOREANUL avea să-i surprindă pe amândoi în Cetariu, la pescuit , încălcând fără scrupule Ordonanţa Militară nr. 3/2020. Ambii erau în timpul serviciului şi cu maşinile instituţiilor: Timaru cu un Duster al Gărzii Forestiere, iar Pásztor cu un VW Amarok care ar fi trebuit să deservească sistemul sanitar al judeţului.