Conservatorii polonezi promovează noi reforme în justiție, stârnind proteste din partea opoziției

Conservatorii polonezi promovează noi reforme în justiție, stârnind proteste din partea opoziției

Mai mulți parlamentari polonezi, membri ai partidului conservator de guvernământ Dreptate și Justiție (PiS), au propus miercuri seară un proiect de lege în baza căruia ar urma să fie înlocuiți judecătorii Curții Supreme, cu excepția celor desemnați de ministrul Justiției, inițiativă ce a stârnit proteste din partea opoziției, relatează agențiile Reuters și AFP.

''Așa începe dictatura'', spune Borys Budka, parlamentar al celui mai mare partid de opoziție, Platforma Civică (PO), în timp ce liderul acestei formațiuni, Grzegorz Schetyna, a vorbit despre ''anunțarea unei lovituri de stat'' date în opinia sa de formațiunea PiS. La rândul său, Lech Walesa, eroul mișcării Solidaritatea din anii '80, a descris această inițiativă legislativă drept ''foarte periculoasă, foarte stupidă''.

Propunerea survine după ce formațiunea PiS, majoritară în parlament, a finalizat o reformă a Tribunalului Constituțional, împreună cu alte măsuri despre care Comisia Europeană consideră că pot afecta statul de drept și separația puterilor în stat. Reforma Tribunalului Constituțional a vizat în primul rând schimbarea judecătorilor numiți înaintea alegerilor legislative din 2015 de către formațiunea Platforma Civică, care conducea atunci guvernul.

Răspunzând criticilor legate de noul proiect de lege privind Curtea Supremă, PiS a apreciat că are mandatul democratic de a face sistemul judiciar mai eficient și a susținut că în mai multe țări ale Uniunii Europene, inclusiv în Germania, puterile executivă și legislativă au un cuvânt important de spus în numirea judecătorilor.

Malgorzata Gersdorf

De altfel, tot miercuri — zi descrisă de președinta Curții Supreme, Malgorzata Gersdorf, drept ''miercurea neagră''—, camera inferioară a parlamentului de la Varșovia a votat alte inițiative legislative privind reforme în justiție, una dintre ele acordând parlamentului dreptul de a alege majoritatea membrilor Consiliului Național al Magistraturii.

În pofida apelurilor lansate de unii judecători și activiști, opoziția nu a reușit până în prezent să coaguleze un protest public de anvergură împotriva măsurilor adoptate de guvernul conservator, fapt care, conform Reuters, reflectă nemulțumirea opiniei publice față de un sistem judiciar în care chiar și soluționarea dosarelor simple poate dura până la zece ani.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”