Confuzia domneşte în Malaezia, după ce regele a abdicat de la tron într-o premieră istorică

Confuzia domneşte în Malaezia, după ce regele a abdicat de la tron într-o premieră istorică

Monarhia din Malaezia se află luni într-o stare de tranziţie după ce regele său a abdicat de la tron în weekend, o decizie istorică fără precedent, relatează dpa.

Sultanul Muhammad al V-lea, din Kelantan, a demisionat din poziţia de al 15-lea Agong, sau suprem conducător al federaţiei, a anunţat duminică Palatul Naţional, după ce acesta s-a aflat la cârma ţării pentru o perioadă ceva mai mare de doi ani, din decembrie 2016.

Regii malaezieni sunt de obicei aleşi prin rotaţie dintre conducătorii celor nouă state din ţară pentru un mandat de cinci ani. Rolul regelui este în mare parte ceremonial, în condiţiile în care cea mai mare parte a autorităţii de guvernare este deţinută de prim-ministru şi de cabinetul său.

Următorul rege în linia succesiunii este sultanul din Pahang, dar sănătatea precară a conducătorului de 88 de ani a ridicat întrebări privind cine ar trebui să-i urmeze la tron. Consiliul celor nouă sultani se va reuni luni la Palatul Naţional pentru a stabili cine va fi următorul rege.

Totuşi, abdicarea regelui nu este cu totul neaşteptată. Zvonuri că regele s-a putea retrage au apărut după o reuniune rară de săptămâna trecută a celor nouă conducători, notează dpa.

Sultanul Muhammad al V-lea a lipsit o perioadă de două luni din noiembrie, perioadă în care în presă au apărut relatări şi imagini potrivit cărora s-a căsătorit cu fosta regină a frumuseţii din Rusia Oksana Voevodina.

Palatul nici nu a confirmat, nici nu a infirmat aceste zvonuri, dar nunta a suscitat preocupări că o străină ar putea deveni regină.

În timpul absenţei regelui, sultanul din Perak, Nazrin Muizzuddin Shah, a condus Malaezia ca vicerege.

Vineri, premierul malaezian Mahathir Mohamed a negat zvonurile de abdicare, afirmând că nu a primit vreo scrisoare sau vreun indiciu oficial privind o posibilă abdicare, scrie Channel NewsAsia.

"Cea mai profundă recunoştinţă regelui pentru acordarea unei graţieri regale tatălui meu Anwar Ibrahim. Să sperăm că Malaezia nu va continua să-şi aresteze oamenii politici", a postat pe Twitter parlamentarul Nurul Izzah Anwar luni dimineaţă.

Regele l-a graţiat în mai pe Anwar, lider al opoziţiei care executa o pedeapsă de 5 ani sub acuzaţia de sodomie.

Graţierea, care i-a curăţat cazierul de toate condamnările anterioare, a deschis calea pentru reintrarea lui în politica malaeziană, unde se anticipează că-i va lua locul într-o bună zi actualului prim-ministru.

Regele Muhammad al V-lea s-a aflat în fruntea ţării într-un moment de cotitură din istoria ţării, după o victorie a coaliţiei conduse de Mahathir Mohamed, Pakatan Harapan, în alegerile din mai 2018, care a pus capăt unei dominaţii de 61 de ani a formaţiunii Barison Nasional.AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…