Conflictul israeliano-iranian a intrat într-o nouă fază, după ce Iranul și-a atacat eternul inimic. Politologul Ioana Constantin-Bercean explică, într-o analiză pentru „Adevărul”, cine este în avantaj și cine are de pierdut după această rundă, dar și unde se situează România și cum ar putea evolua conflictul.

Atacul Iranului asupra Israelului a demonstrat că liniile roșii, așa cum le știam până mai ieri, nu mai sunt valabile în ziua de azi. Însă dincolo de aceasta, ca în fiecare acțiune politică există câștigători și perdanți.

Expert în Orientul Mijlociu, Ioana Constantin-Bercean e cercetător științific la Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române și analizează, pentru „Adevărul”, felul în care punctează combatantele în eternul șah israeliano-iranian, precum și reverberațiile acestor acțiuni în lume, în general, și în România, în particular.

Discuția pornește de la faptul că, pentru prima dată după foarte mulți ani, Iranul a decis să atace direct Israel , și nu doar prin proxy, așa cum a făcut aproape de fiecare dată. O modificare a politicii Teheranului ce nu trebuie pierdută din vedere, chiar dacă iranienii au transmis pe diverse căi că nu vor un război direct.

Iranul, mai scindat ca oricând

În opinia Ioanei Constantin – Berceanu, Iranul nu este mai puternic decât a fost până acum, ba chiar este mai scindat ca oricând. Cu toate acestea, semnalul transmis de SUA, care dincolo de pivotul spre regiunea Indo-Pacificului, și-a îndreptat mai mult atenția spre Ucraina , i-a făcut pe iranieni să facă unele calcule, mai mult sau mai puțin eronate.

„Paradoxal, regimul de la Teheran este destul de slab, legitimitatea acestuia fiind contestată pe plan intern, iar disensiunile dintre unele facțiuni ale Corpului Gărzilor Revoluţionare Iraniene îl erodează și mai mult. Însă pentru a compensa această slăbiciune a decis să răspundă direct după atacul asupra consulatului său din Bagdad, într-o demonstrație de forță pentru grupările și statele regionale aliate, dar și pentru America, într-un moment în care regimul iranian a apreciat că influența și dorința de implicare a SUA în regiune sunt la un nivel foarte scăzut, iar Israelul este destul de erodat militar, politic și societal după atacul terorist al grupării Hamas din 7 octombrie 2023”, spunea ea.

Facțiunea ultraradicală a învins în Iran

Experta amintește și că, de altfel, atacul din 1 aprilie a fost o mișcare strategică reușită a guvernului condus de Benjamin Netanyahu, care însă l-ar fi putut localiza și elimina pe generalul Mohammad Reza Zahedi, strategul și conducătorul forțelor Quds din Siria și Liban, și în afara consulatului.

„Cei uciși în urma atacului israelian asupra complexului consular al Iranului din Damasc nu erau la fel de faimoși sau la fel de puternici precum Qasem Soleimani, dar represaliile au fost mai mari și mai sofisticate. Atunci, în ianuarie 2020, Iranul a lansat 15 rachete balistice Baza Aeriană Ayn al-Asad și Aeroportul Internațional Erbil, ca răzbunare pentru uciderea de către SUA a geeralului Suleimani. Diferența sugerează că atacul asupra Israelului a fost mai mult decât despre onoare: a fost vorba despre un element de descurajare”, mai arată politologul.

Totodată, ea spune că decizia de a ataca Israelul subliniază încă o dată că radicalii care domină Corpul Gărzilor Revoluţionare Iraniene și-au impus decizia în fața moderaților, care au îndemnat la prudență.

„După atacul din 1 aprilie asupra consulatului iranian din Damasc, războiul din umbră dintre Iran și Israel a ieșit la lumină. În timp ce unii membri ai IRGC au propus varianta «răbdării strategice», linia dură (ultra-conservatorii dominând scenă politică și militară a Iranului din 2021) a pledat pentru un atac direct asupra Israelului”, explică ea.

Ce a câștigat Iranul

Politologul mai amintește și că cele mai optimiste evaluări internaționale au înclinat spre varianta unui atac prin intermediari sau asupra unei facilități diplomatice israeliene din Africa. În așteptarea răspunsului iranian, SUA și partenerii occidentali au apelat la multiple canale diplomatice (Turcia, Arabia Saudită, China, dar în special Oman) pentru a aborda discret Iranul și pentru a-l îndemna la un răspuns proporțional și chiar la reținere.

„Prima victorie în urma atacului iranian asupra Israelului din noapte de 13 spre 14 septembrie, îi aparține Iranului. Cu peste 200 de rachete de croazieră și drone trimise direct către Israel, onoarea iraniană a fost satisfăcută. Liderii de la Teheran și-au anunțat intențiile și și-au revendicat public responsabilitatea. În timp ce pagubele reale par să fie limitate, răspunsul extraordinar al Israelului a fost suficient de puternic pentru a provoca o alarmă internațională larg răspândită”, detaliază Ioana Constantin-Bercean.

Însă daunele fizice aduse țintelor israeliene până acum au fost minime. Iranienii au înțeles că escaladarea ar fi complet în dezavantajul lor, așa că au transmis public și oficial că, dacă Israelul nu va răspunde, pentru ei conturile sunt încheiate, completează experta. Desigur, momentan.

Ce a câștigat Netanyahu

„Cea de-a doua victorie îi revine prim-ministrului Benjamin Netanyahu, care a primit un cadou nesperat din partea guvernului iranian care, în mod surprinzător având în vedere răspunsurile indirecte anterioare, și datorită nevoii de a-și satisface, în sfârșit, atât egoul cât și grupările afiliate regionale, a căzut în capcana întinsă de acesta. Discuțiile privind situația umanitară din Gaza au căzut momentan pe planul doi, iar retorica administrației americane a revenit în termenii bine-cunoscuți de dinainte de 7 octombrie 2023”, completează Ioana Constantin-Bercean.

Un nou eșec pentru administrația Biden

Mai mult, atrage ea atenția, este posibil că premierul israelian să fi reunit populația și clasa politică în jurul său, demonstrându-le acestora, dar și Americii, că pericolul existențial iranian, despre care el vorbește de peste 20 de ani, este real.

„Înfrângerea, metaforic vorbind, este a administrației americane. După ce trei dintre predecesorii săi au reușit să evite capcana întrării într-un război împotriva Iranului, președintele Biden este în fața unei dileme strategice: dacă Israelul va răspunde supra-proporțional, Iranul va ataca din nou. Și există posibilitatea ca data viitoare țintele să nu mai fie militare sau anunțate și să implice mai mult decât câteva sute de drone. Administrația americană face eforturi consistente pentru a limita răspunsul israelian”, avertizează ea.

Așadar, președintele Joe Bidean se confruntă acum cu încă o durere de cap, înaintea campaniei electorale. După eșecul lamentabil din Afganistan, forțele americane din Orientul Mijlociu rămân în pericol, iar posibilitatea unui război mai larg este încă prezentă. O parte semnificativă a coaliției necesare pentru a-l realege președinte pe Joe Biden nu va uita imaginile din Fâșia Gaza și nu va saluta sprijinirea necondiționată a Israelului, mai afirmă experta.

Vecinii nu vor război

Între atâtea vești proaste, există și una bună. Ioana Constantin-Bercean spune că e puțin probabil ca alte țări să se implice activ în conflict, chiar dacă riscul unei escaladări nu poate fi exclus în totalitate:

„Dimpotrivă, toate statele regionale au acționat și răspuns moderat, tocmai pentru a evita să fie atrase într-un conflict extins. Iordania chiar a participat la acținile de interceptare a dronelor iraniene, dar la nivel discursiv a avut o abordare calibrată.”

Interesantă este miza pe care acest conflict o are asupra țărilor din regiune, în special asupra Iordaniei.

„O observație despre miza Regatului Hașmit în toate acestea. Forțele Aeriene Regale Iordaniene au sprijinit Israelul nu doar doborând drone și rachete de croazieră iraniene care traversau teritoriul iordanian, ci și, se pare, că au deschis spațiul aerian iordanian pentru ca armata israeliană să facă același lucru. Israelienii probabil nu vor uita acest gest și va trebui să fie reticenți în a lansa atacuri proprii care încalcă spațiul aerian iordanian – și aceeași abordare ar trebui să fie și față de spațiul aerian saudit, pentru a nu anula complet șansa de normalizare dorită cu Riad”, completează experta.

Ioana Constantin-Bercean spune că statele din regiune au motive serioase să evite o implicare. „Extinderea conflictului ar putea fi dublată și de revolte interne și niciuna dintre monarhiile din Golful Persic nu și-ar dori să devină terenul unei revoluții similare celei din Iran, din 1979”, mai spune ea.

Iranul ar risca să fie noul Afganistan pentru SUA

Pe de altă parte, nici Statele Unite nu vor să riște un război cu Iran. Asta și din cauză că un astfel de război ar atrage și ar bloca SUA în Orientul Mijlociu pentru cel puțin zece ani.

„Un război alături de Israel a fost evitat de toate administrațiile americane de la Bill Clinton încoace, întrucât strategii militari americani au evaluat că ar fi prea costisitor, atât din punct de vedere al pierderilor umane, cât și financiare. În cei 20 de ani în care SUA a fost angrenată în Irak și Afganistan, peste 15.000 de oameni și-au pierdut viața (militari și contractori civili) și au fost cheltuți 8.000 de miliarde de dolari”, mai amintește ea.

În plus, chiar dacă SUA au o superioritate militară netă în fața Iranului, nimeni nu vrea să riște un nou Afganistan.

„În plus, militarii americani spun «We do desserts, not mountains!» (Noi ne descurcăm în deșert, nu în munți), fiind binecunoscută barieră naturală a Iranului, asigurată de lanțurile munților Zagros și Alborz”, punctează Ioana Constantin-Bercean.

Cum ar fi afectată România de un război total

Un război extins în zonă ar avea urmări nefaste și asupra Ucrainei, dar și a României.

„De asemenea, atenția asupra Ucrainei ar scădea, utlimele evenimente fiind un exemplu clar al priorităților americane atunci când vine vorba de a se implica necondiționat în sprijinirea și apărarea Israelului. România ar fi afectată întrucât prețul petrolului ar crește - în cazul unui război extins sau al blocării Strâmtorii Hormuz de către Iran -, de fluctuațiile de la bursă etc”, subliniază experta.

În final, Ioana Constantin-Bercean a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor și dă încă fiori și a făcut-o cu un avertisment.

„Deși atât Iranul, cât și Israelul au motive temeinice pentru dezescaladare, politica în ambele țări este dezordonată, iar frica și incertitudinea sunt la nivel ridicat. O simplă greșeală de calcul, cum ar fi credința că inamicul va escalada inevitabil, ar putea fi o profeție care se împlinește”, a încheiat Ioana Constantin-Bercean.