Ora 23.42: Președintele american Joe Biden „a fost informat cu privire la rapoartele din Polonia și va vorbi în scurt timp cu președintele polonez Andrzej Duda”, a precizat Casa Albă, citată de CNN.
Ora 23.30 Președintele Poloniei, Andrzej Duda, anunță că a discutat cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, și a anunțat că ia în calcul activarea Articolului 4 al NATO. „Verificăm premisele articolului 4 al NATO. Suntem în contact cu aliații noștri și așteptăm discuții cu partea americană”, a transmis Andrzej Duda. Articolul 4 al NATO se referă la declanșarea consultărilor cu toți aliații NATO atunci când un stat membru se simte amenințat.
Ora 23.27 Oficiali de top din domeniul apărării din SUA vor găzdui miercuri, online, reuniunea Grupului de contact pentru apărare din Ucraina, relatează CNN. Secretarul american al Apărării Lloyd Austin și președintele Statului Major Întrunit al SUA, generalul Mark Milley, vor găzdui cea de-a șaptea reuniune a Grupului de Contact pentru Apărare din Ucraina, miercuri, în mod virtual, de la Pentagon, a declarat marți generalul de brigadă Pat Ryder, secretarul de presă al Pentagonului, în timpul unui briefing. „Reuniunea va permite secretarului, președintelui și liderilor de rang înalt din domeniul apărării din întreaga lume să discute despre eforturile în curs de desfășurare pentru a furniza Ucrainei mijloacele de care are nevoie pentru a-și apăra suveranitatea de o nouă agresiune rusă”, a spus Ryder.
Ora 23.20 Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg anunță că a discutat cu președintele Poloniei, Andrzej Duda. „Mi-am prezentat condoleanțele pentru pierderile de vieți omenești. #NATO monitorizează situația, iar aliații se consultă îndeaproape. Este important ca toate faptele să fie stabilite”, a transmis Stoltenberg.
Ora 23.08 Ministerul Apărării Naționale din România monitorizează, prin mecanismele de cooperare și consultare la nivel aliat și în plan bilateral, cu Ministerul Apărării Naționale din Polonia, incidentul din proximitatea graniței polono-ucrainene, în urma căruia doi cetățeni polonezi și-au pierdut viața. Ministrul Angel Tîlvăr, a transmis omologului polonez, Mariusz Błaszczak, solidaritatea și sprijinul Armatei României pentru adoptarea măsurilor necesare, după lămurirea tuturor circumstanțelor producerii incidentului în discuție.
„România condamnă în termenii cei mai fermi agresiunea nejustificată și ilegală a Federației Ruse asupra Ucrainei și susține suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, în granițele sale recunoscute internațional” se precizează în comunicatul transmis de Ministerul Apărării.
Ora 22.55: Explozia a avut loc la 500-600 m de școala primară din satul Przewoduv. Zona din apropierea locului exploziei este închisă, dronele survolează satul, iar serviciile nu doresc să ofere informații, a relatat reporterul Onet care se află la fața locului.
Ora 22.46: Comunicat al Guvernului Ciucă:
Guvernul României, prin ministerele și instituțiile de linie, este în contact cu aliații și analizează situația generată de căderea rachetelor pe teritoriul Poloniei. Suntem alături de aliații și prietenii poloni și pregătiți să procedăm în funcție de evoluția situației.
Ora 22.45: Biden cere un ajutor de urgență de peste 37 de miliarde de dolari pentru Ucraina, potrivit AP. Președintele Joe Biden cere Congresului să acorde un ajutor de urgență de peste 37 de miliarde de dolari Ucrainei, o infuzie masivă de bani care ar putea ajuta la sprijinirea națiunii în timp ce forțele rusești suferă pierderi pe câmpul de luptă în invazia lor de nouă luni.
Cererea de finanțare a administrației, care vine în momentul în care legislatorii își încep sesiunea post-electorală, solicită, de asemenea, 9,25 miliarde de dolari pentru finanțarea COVID-19 pentru a se pregăti pentru un posibil val de iarnă și pentru a ajuta la combaterea virusului la nivel național. Finanțarea guvernamentală expiră la jumătatea lunii decembrie, iar ajutorul pentru Ucraina și COVID ar face parte din pachetul de finanțare a guvernului până la sfârșitul lunii septembrie 2023.
Ora 22.39: Președintele Klaus Iohannis a reacționat pe Twitter:
”România este pe deplin solidară cu prietenul și aliatul nostru Polonia ca urmare a veștilor îngrijorătoare legate de exploziile de pe teritoriul său. Suntem în contact cu partenerii și aliații noștri. #WeAreNATO”
Ora 22.42: Ministrul german de Externe, reacție pe Twitter:
Gândurile mele sunt alături de Polonia, aliatul și vecinul nostru apropiat. Monitorizăm îndeaproape situația și suntem în contact cu prietenii noștri polonezi și aliații noștri din NATO.
Ora 22.33: NATO efectuează la rândul său o anchetă în legătură cu incidentul din Polonia, transmite BFM TV din Franța
Ora 22.31: Franța, în colaborare cu aliații săi din NATO și cu Polonia, efectuează o anchetă după exploziile care au avut loc marți în Polonia, în apropiere de frontiera ucraineană, a aflat televiziunea franceză BFM TV dintr-o sursă oficială.
Ora 22.25 „Declarațiile presei și oficialilor polonezi cu privire la presupusa cădere a rachetelor rusești în zona așezării Przewoduv reprezintă o provocare deliberată pentru a escalada situația. Nu au fost făcute lovituri împotriva țintelor din apropierea Ucrainei – Frontiera de stat poloneză prin mijloace rusești de distrugere”, transmite Ministerul Apărării din Rusia.
Ora 22.09: Președintele ucrainean Volodimir Zelensky a reacționat pe Facebook și a acuzat Rusia de presupusul atac asupra Poloniei:
Astăzi s-a întâmplat și ceea ce am avertizat de mult timp. Teroarea nu se limitează la granițele statului nostru. Rachetele rusești au lovit Polonia, pe teritoriul țării noastre prietene. De câte ori a vorbit Ucraina despre faptul că teroriștii nu se vor opri? Polonia, statele baltice… Este o chestiune de timp până când teroarea rusă se va muta mai departe. Trebuie să punem teroristul la locul lui! Cu cât Rusia se simte mai mult timp impunitate, cu atât mai multe amenințări vor fi pentru toți cei la care rachetele rusești pot ajunge.
Să lanseze rachete pe teritoriul NATO… Aceasta este o lovitură cu rachete rusești asupra securității colective! Aceasta este o escaladare foarte semnificativă. Trebuie să se ia măsuri.
Și acum vreau să le spun tuturor fraților și surorilor noastre poloneze: Ucraina vă va sprijini întotdeauna! Teroarea nu va despărți oamenii liberi! Victoria este posibilă atunci când nu există frică! Rusia pierde pe câmpul de luptă. Rusia ne terorizează atât pe noi, cât și pe toți cei pe care îi poate atinge. Vom face totul pentru a o opri!
Ora 22.06: Un oficial de rang înalt de la Casa Albă a declarat pentru CNN că guvernul SUA nu are confirmarea vreunei lovituri cu rachete în Polonia, dar că oficialii americani lucrează în prezent pentru a încerca să afle exact ce s-a întâmplat. Oficialii americani au monitorizat, de asemenea, rapoartele privind zeci de lovituri cu rachete în Ucraina în cursul ultimei zile. Biden are două evenimente în programul său de la G20 în Bali.
Ora 22.02: Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, este așteptat să vorbească cu omologul său polonez mai târziu în această după-amiază, potrivit unui oficial militar european și unui oficial american, citați de CNN. Convorbirea are loc după ce s-a raportat că o rachetă ar fi ucis două persoane după ce a lovit marți o fermă din Polonia, în apropiere de granița cu Ucraina, potrivit presei poloneze.
Ora 21.58: Ministerul rus al Apărării a calificat drept ”o provocare” informațiile din presa poloneză despre căderea a două rachete rusești pe teritoriul țării, transmite publicația rusă RBC. Ministerul a precizat că epavele din fotografiile difuzate în mass-media nu au legătură cu armele rusești.
Ora 21.56: Imagini cu consecințele exploziei din Polonia, prezentate de portalul polonez Onet și preluate de canalul Nexta:
Ora 21.49: „Ati vazut ce s-a intamplat in Polonia? Se poate escalda un conflict…. Am inceput sa intram într-o zonă clară, e important să avem stabilitate”, a declarat marți seară președintele PSD Marcel Ciolacu la RTV
Ora 21.47: O ședinţă a Guvernului polonez a fost programată pentru această noapte, după ședința specială pentru Afaceri de Securitate Națională și Apărare. După cum a spus purtătorul de cuvânt al guvernului, Piotr Müller, comisia a fost convocată la cererea primului ministru și a președintelui „din cauza situației de criză existente”, potrivit Gazeta.pl.
Fragmentele de rachetă de la fața locului seamănă foarte mult cu cele de la o rachetă 5V55K de la S-300.
Ora 21.42: Vezi imagini video și foto de la locul exploziei pe site-ul publicației poloneze Onet
Ora 21.40: O sursă de rang înalt din cadrul biroului premierului polonez a declarat pentru BBC: „Este un haos informațional”. „Nu am nicio certitudine și nu pot confirma nimic”, a spus sursa
Ora 21.37: Secretarul de presă al Departamentului american al Apărării, generalul de brigadă Pat Ryder, a declarat că SUA „sunt la curent cu informațiile din presă care susțin că două rachete rusești au lovit o locație din interiorul Poloniei, în apropierea graniței cu Ucraina”, dar că în prezent nu dețin informații oficiale care să confirme aceste informații, potrivit CNN.
Departamentul Apărării a repetat că SUA „va apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO”, în timp ce așteaptă mai multe informații.
Ryder a declarat că SUA sunt „foarte încrezătoare” în protecția forțelor sale din Europa.
„Când vine vorba de protecția forțelor, luăm întotdeauna foarte în serios siguranța și securitatea trupelor noastre, indiferent de locul în care acestea servesc”, a declarat Ryder.
Ora 21.35: Unde se află satul Przewodow:
Ora 21.28: Margarita Simonian, una dintre gurile de foc ale propagandei ruse, jubilează după seriosul incident din Polonia. ”Așadar, Polonia are acum propria regiune Belgorod. Și cum ați dorit-o?”, a scris ea pe Facebook, cu referire la atacurile din Ucraina asupra regiunii ruse Belgorod
Rachete rusești au căzut pe teritoriul PolonieiFoto: Colaj foto
Polonia este țară membră NATO.
Cele mai importante informații despre situația din Polonia
21:25 O reacție a venit din partea ministrului Apărării din Letonia, Artis Pabriks, care a postat pe Twitter:
„Condoleanțe fraților noștri polonezi. Regimul criminal din Rusia a tras cu rachete care au vizat nu numai civilii ucraineni, dar au căzut și pe teritoriul NATO, în Polonia. Letonia este pe deplin alături de prietenii polonezi și condamnă această crimă”.
21:20Pompierii din Polonia au declarat marți că două persoane au murit într-o explozie în Przewodow, un sat din estul Poloniei, în apropiere de granița cu Ucraina.
21:14Pentagonul anunță că nu poate corobora, la acest moment, informațiile privind două rachete rusești care ar fi căzut în Polonia
21:03Un oficial de rang înalt din cadrul serviciilor secrete americane a declarat că rachete rusești au căzut în Polonia, ucigând două persoane, a relatat marți Associated Press.
Nu se cunoaște deocamdată despre ce tip de rachete e vorba, de unde au fost lansate și cum de au căzut pe teritoriul polonez.
Rachete rusești au căzut în localitatea poloneză Przewodów, de lângă Ucraina
20:55Premierul polonez a convocat o reuniune urgentă a unui comitet pentru securitate națională și afaceri de apărare, a anunțat marți pe Twitter purtătorul de cuvânt al guvernului, potrivit Reuters.
Comitetul, format din șefii ministerelor Apărării, Internelor, Justiției și Afacerilor Externe, precum și din coordonatorul serviciilor de informații, este un organism care pregătește și coordonează deciziile privind securitatea națională și apărarea.
Purtătorul de cuvânt al cabinetului, Piotr Muller, nu a fost disponibil imediat pentru un comentariu. Tweetul său nu a menționat ce urma să discute comisia.
Pentagon: Orice intrare pe teritoriul NATO duce la o reacție
21:24. SUA cunosc relatările potrivit cărora două rachete rusești au lovit în interiorul Poloniei, lângă granița cu Ucraina, dar nu dețin în prezent informații care să coroboreze aceste rapoarte, a spus un purtător de cuvânt al Pentagonului, generalul de brigadă Par Ryder.
Orice intrare pe teritoriul NATO duce la o reacție, a adăugat el.
„Am spus foarte clar că vom apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO”, a mai spus Ryder.
21:14. Margarita Simonian, o propagandistă a lui Putin, a vorbit despre posibile „sosiri” de rachete în Polonia.
„Acum Polonia are propriul său Belgorod. La ce vă așteptați?” a scris ea pe Telegram, cu referire la regiunea rusă aflată la granița cu Ucraina.
Letonia condamnă atacul
21:07. Ministrul apărării din Letonia a condamnat incidentul.
„Condoleanțe fraților noștri de arme polonezi. Regimul criminal rus a lansat rachete care țintesc nu numai civilii ucraineni, ci au aterizat pe teritoriul NATO, în Polonia. Letonia este alături de prietenii polonezi și condamnă această crimă”, a scris pe Twitter Artis Pabriks.
21:02 Un înalt oficial din cadrul serviciilor de informații americane a spus la rândul său că rachetele rusești au ajuns pe teritoriul Poloniei, stat membru NATO, omorând două persoane.
Purtătorul de cuvânt al guvernului polonez, Piotr Mueller, nu a confirmat imediat informația, dar a spus că liderii țării țin o întâlnire de urgență din cauza unei „situații de criză”, relatează Associated Press .
Consiliul, format din ministerii apărării, internelor, justiției și afacerilor externe, precum și coordonatorul serviciilor de informații, pregătește și coordonează deciziile privind securitatea și apărarea națională.
Purtătorul de cuvânt al cabinetului, Piotr Muller, nu a precizat despre ce discută consiliul, relatează Reuters .
Rachetele au căzut în localitatea Przewodow, lovind o fermă de cereale. Poliția, parchetul și armata sunt deja la fața locului. Forțele armate poloneze sunt în „alertă maximă”, potrivit postului de radio polonez ZET .
Localitatea poloneză Przewodow este situată la 50 de kilometri nord de orașul ucrainean Liov, la circa 10 kilometri de granția dintre Polonia și Ucraina.
Pompierii au confirmat că au avut loc explozii în Przewodow, dar au spus că în acest moment nu sunt cunoscute cauzele, a declarat într-un interviu pentru Radio Lublin purtătorul de cuvânt al pompierilor din zonă.
Acesta a confirmat că două persoane și-au pierdut viața.
Martorii spun că au auzit două explozii.
Și primarul localității Dolhobyczow, Grzegorz Drewnik, care locuiește la 6 kilometri de locul incidentului, a spus că s-au auzit două explozii.
„Pot confirma acest lucru cu certitudine. – Toată zona a fost împrejmuită și echipele de intervenție sunt la fața locului. Atât pot spune în acest moment. Dar acum sunt acolo”, a spus el, citat de Kurier Lubelski.