De când a început războiul din Ucraina, s-a deschis larg poarta studiourilor de televiziune pentru foarte mulți foști colegi din armată, unii dintre ei fiindu-mi și șefi de-a lungul timpului, altora, desigur mult mai puțini, dându-le și eu indicații, la vremea respectivă.

Cine să explice mai bine pe unde se poartă luptele, la ce sunt bune rachetele, ce planuri strategice au președintele Putin și generalul Surovikin, până la urmă cum se va termina toată treaba, dacă nu noi, militarii?

Iar dacă vreunul dintre ceilalți invitați în studio ar avea ceva îndoieli privind modul în care se va sfârși acest conflict, cine e cel mai în măsură să arate că armamentul de calitate, profesionalismul, deciziile bine gândite se află la una din părți, în timp ce improvizația, vechiturile, haosul caracterizează cealaltă parte? Noi, militarii.

Că lucrurile sunt ceva mai complexe decât această imagine simplificată e mai mult decât evident, dar un lucru am învățat și noi, cât timp am purtat acea haină: șeful are întotdeauna dreptate.

Când nu are, se aplică paragraful anterior.

Iar șeful este întotdeauna moderatorul de televiziune.

Care, în ultima perioadă, nu mai este doar un cetățean cu microfon pe pupitru sau cu lavalieră, nu, a devenit stăpânul unui spațiu cu pereți din prisme video, un fel de Tom Cruise de Băneasa, cascador de vorbe, care, dintr-un univers propriu, poate aduce în fața telespectatorilor, fotograme și probe video care să-i pună în contact cu realitatea aceea groaznică din teren.

Invitații ”a”, ”b”, ”c”, ”d”, sunt acolo ca să demonstreze că ”x” e binele și ”y” e răul, sau invers, oricum ecuația s-a rezolvat și în această seară.

Cu o seară în urmă, ”a” era un fost rector la o instituție militară de învățământ tehnic.

Bun vorbitor, în general pe subiect, dar, cum spuneam, se aplică întotdeauna paragraful cu șeful.

Iar șeful l-a scos la tablă, adică la harta digitală nelipsită acum din studiourile de televiziune.

Hartă pe care, din două săgeți bine plasate, poți câștiga pe loc orice război.

”Domnule general, dacă ați fi în pielea rușilor și ar trebui să găsiți un loc unde să aruncați ”bomba murdară”, unde ați face-o?”

Fostul rector e un pic încurcat, știe că un răspuns corect la această problemă nu există, iar unul nepotrivit i-ar risipi credibilitatea câștigată prin studiouri.

Știe și că trebuie să răspundă, să spună ceva, nu are importanță ce, să pară argumentat, nu contează dacă e și real.

Așa că o dă la întors, poate întrebările speculative de acest gen vor înceta:

”Păi, ar trebui să fie mai departe de Crimeea, să nu le producă probleme, radiații, direcția vântului etc., ar trebui să fie la distanță de România, țară NATO, Rusia nu-și permite război cu un stat membru, poate și de Moldova, țară neutră...”

”Adică pe Insula Șerpilor?”, insistă moderatorul.

”Nu, nu cred, ar putea să fie ceva demonstrativ dar nu atât de aproape, ar trebui să fie...”

”Cam pe aici?”, sugerează moderatorul, care așteaptă ca invitatul să ia o decizie, să se încheie o dată și războiul acesta.

”Da, cam pe aici”, acceptă generalul, întinzând mâna către o zonă undeva în largul Odessei.

S-a stabilit, deci. Trecem la următorul subiect.

***

Același studio de televiziune, alt format, o zi mai târziu.

Alt general invitat, alți colegi de dezbatere.

Moderatorul, renumit pentru pozițiile sale vehement pro și vehement anti.

Emisiunea începe ”en fanfare”, introduceri scurte, dar tăioase și pe un ton ridicat, toate problemele zilei, țării și lumii se concentrează în introducerea moderatorului: ”secrete neștiute”, ”200 de nave transportă petrol pentru Rusia”, ”flota nevăzută a lui Putin”, ”ședința CSAT”, ”Înalta Curte de Justiție a făcut lumină”, ”anunț important de la Kremlin”, ”urmăriți-ne cu atenție și veți afla”...

Cum ziua a fost cam monotonă, nu tu bombardamente de anvergură, nu tu declarație războinică, ”bomba murdară” fusese analizată cu o zi înainte, moderatorul ia la puricat o întâlnire on line a președintelui rus cu șefi de instituții din domeniul înzestrării.

Pentru că, la un moment dat, Putin folosește termenul ”mobilizare” (”pentru îndeplinirea sarcinilor din economia de apărare”), moderatorul are deja viitorul scenariu de evoluție a situației și subiectul de emisiune: ”mobilizarea generală”.

Generalul invitat trebuie să ajute cu această ipoteză, iar acesta, după ce îi dă câteva palme verbale președintelui rus, conchide pozitiv: ”E posibil”.

Emisiunea trebuie să ridice tensiunea dezbaterii, moderatorul face apel din nou la materialele pregătite, iar burtierele își fac și ele datoria: ”s-au încins telefoanele Kremlinului”, ”planul lui Putin pentru a păcăli lumea”, ”șeful Pentagonului l-a sunat pe secretarul general al NATO”, ”declarație – Rusia va suferi consecințe”...

Ai crede că acuși-acuși se va face legătura cu buncărul președintelui ucrainean pentru a avea și opinia acestuia...

***

E prea multă tensiune pe acest post, mut pe altul, de aceeași formație, să văd cum gestionează altă echipă redacțională situația.

Aici, o doamnă moderator, fostă consilieră de partid și de stat, uleioasă la vorbă, povestește cum e Parisul plin de șobolani.

Nu chiar ca la Băneasa, firește, la Academia de Poliție, loc din care redacția are exclusivități și imagini privind infernul în care trăiesc bieții studenți.

Nefiind niciun analist militar în studio, concluzionez că e o discuție mai pașnică, dar, brusc, se ridică și aici tonul, e și aici un război, dar din astea, de ale noastre, gen ”corupții voștri sunt mult mai nesimțiți decât ai noștri”.

Șobolanii fug care încotro, dar intră în scenă BMW-urile, care, vai, după ce vor fi achiziționate, nu vor putea fi utilizate pentru că niciun polițist cu mintea la cap nu se va sui într-o mașină fără asigurare.

Unul din invitați dă din cap nelămurit, dar vine imediat explicația: ”da, nu li se va face asigurarea Casco, m-a informat tocmai acum sursa mea...”

Și moderatoarea se uită în jur zâmbitor-mieros-întrebătoare: ”adică nu mă credeți?”

***

Mă întorc la primul post.

Am nimerit prost, va începe publicitatea, nu înainte de a anunța tema centrală a serii: ”CSAT a discutat despre infrastructura energetică”.

Redacția are o ”anchetă bombă”, care va face lumină în acest subiect.

Sigur, ”CSAT” și ”bombă” nu stau bine împreună, dar sunt pregătit pentru festinul de dezvăluiri.

Mai am de așteptat, însă, continui să butonez.

***

În sfârșit, mai găsesc un post cu un invitat militar, un colonel, un ”fost”, desigur, se pare că azi nu prea s-au înghesuit militarii prin studiouri.

A fost zi liberă, Ziua Armatei, câteva coroane de flori în Parcul Carol, câteva mesaje pe e-mail, poze și cântece patriotice pe whatsapp.

Plus un ministru demisionar, trist și nedumerit, pe care l-a luat gura pe dinainte.

Și cam atât.

Colonelul meu (fiecare telespectator este stăpânul ecranului din fața sa, cu personaje cu tot) e combativ și informat.

El e perfect la curent cu ceea ce au conținut convorbirile telefonice ale ministrului Șoigu (”pretext pentru luarea pulsului pentru o eventuală negociere de pace”), cele cu ”bomba murdară” ucraineană, știe și de ce rușii nu vor ataca sudul Ucrainei (”păstrează distanța respectuoasă față de militarii din Divizia 101 americană, venită la antrenament în Dobrogea”).

E scos și el la tablă, să rezolve problemele tactice și strategice ale postului, dar în comparație cu stinghereala generalului din ziua anterioară, pare că nicăieri nu îi e mai bine ca acolo.

Vorbește rezervat, sacadat, cu cuvinte puține, nu ai cum să nu îl crezi.

Din păcate, știu și când va pune virgulă, în fraza pe care o începe.

Unde am pus telecomanda? Gata, am găsit-o.

***

Pe postul cel mai vânat de partidele politice pentru poziția de director general e pace și liniște.

Bine, nu chiar deplină, un antrenor nervos argumentează că rezultatul e mincinos, dar celălalt răspunde împăciuitor; ”da, am avut puțin noroc, așa e în fotbal”.

E oră de vârf prin alte redacții, dar aici e liniște și pace, lumea se pregătește pentru concursul de cultură generală care urmează.

***

Un alt post unde, de obicei, analiștii militari nu lipsesc, astăzi e preocupat de alte subiecte, anunțate printr-un șapou penetrant: ”Un consilier al lui Putin explică de ce va pierde acesta războiul”, ”Marile dosare care se vor închide”, ”România – țara copiilor abuzați sexual”, ”Șoselele din țară – pline de mașini periculoase”.

Un mixt de subiecte, fără legătură unele cu altele, pe care moderatorul, un domn care a descoperit că rolul bretelelor nu e doar de a opri căderea anumitor obiecte de vestimentație, le va urmări și lămuri în minutele următoare.

***

Mă întorc la postul inițial, unde generalul meu a intrat într-o ambuscadă, se discută despre Schengen, Olanda e tocată mărunt de ceilalți colegi de platou, dar moderatorul o cotește ironic, cu niște glumițe privind ”partidul reptilienilor”, ai cărui deputați au votat contra României.

Se mai face o trimitere cu haz la modul în care președintele Biden își alege direcțiile de deplasare la un eveniment public și e anunțată nașterea primului pui de bizon. În sălbăticie, după mii de ani.

Totul pare adevărat și serios.

***

Dar nu atât de serios precum investigația explozivă a postului, anunțată cu câteva ore înainte, despre hidrocentralele blocate care ar fi putut da energie pentru 500.000 de locuințe.

Cine le-a blocat?

Ancheta, realizată cu ”maximum de profesionalism”, trimite la o grupare politică, se arată și o listă de semnături, se va comenta în studio situația.

Sigur, situația e excepțională, de aceea a fost și convocat CSAT pe subiectul magic ”infrastructura energetică”, vine iarna, peste graniță, la est, a început să se lase întunericul, e bine să știm cum stăm, adică stăm rău, dar e bine să știm.

Ne explică acest lucru invitatul serii, față în față cu directorul postului, care nu coboară în arenă pentru subiecte te miri ce.

Invitatul este o invitată, o doamnă combativă, cu gesturi teatrale, care interpretează rolul Anei Ipătescu încă de perioada Covidului, nicio temă nu-i este străină, nu există nu știu, nu mă pricep, nu-mi dau cu părerea.

Reprezentantul părții acuzate, un deputat cu fața rotundă, cam neclară din cauza transmisiei prin Skype, nu are nicio șansă, mai face și greșeala să se scuze pentru ceva, nu mai prind pentru ce, pentru că, între timp, dau sonorul încet, spectacolul este prea frumos pentru a fi deranjat de vocile participanților.

Importantă e audiența, care se câștigă nu cu explicații savante, baletul e de ajuns, doamna se unduiește, desenează cu mâinile, privește telespectatorul drept în ochi, nu e nicio îndoială unde se află adevărul, deputatul realizează că e în plus în peisaj, se supără și pleacă din video.

Directorul - moderator își potrivește din când în când ochelarii, ca și cum ar verifica audiențele pe lentilă.

E de bine, învingem și de această dată.

O fi război undeva, la câteva sute de kilometri, dar nimic nu e mai important ca războiul de acasă, din fiecare seară.