Proiectul de lege se afla de trei ani în Parlament, în condiţiile în care România risca să fie amendată dacă nu transpunea Directiva europeană privind confiscarea bunurilor obţinute din infracţiuni. Legea a trecut de Camera Deputaţilor într-o formă sensibil diferită faţă de proiectul iniţiat în 2017 de fostul ministru al Justiţiei Ana Birchall.

„În cazul bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse, luarea de către procuror a măsurilor asigurătorii pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestor bunuri este obligatorie”.

În forma care a trecut de Senat, în loc ca procurorii să fie obligaţi să se asigure încă din timpul anchetei că prejudiciile pot fi recuperate chiar şi în caz de înstrăinare a bunurilor (confiscarea extinsă), parlamentarii s-au pus de acord că anchetatorii „pot să…” facă acest lucru.

Textul legii cu privire la confiscarea extinsă muta accentul de pe imperativ pe condiţional-optativ în varianta votată de Senat: „Confiscarea extinsă poate fi dispusă şi asupra bunurilor transferate către terţi, dacă aceştia ştiau sau ar fi trebuit să ştie că scopul transferului a fost evitarea confiscării”, se arată în varianta votată în Camera decizională.

În varianta propusă de USR, textul era: „Confiscarea extinsă se dispune şi asupra bunurilor transferate către terţi, dacă aceştia ştiau sau ar fi trebuit să ştie că scopul transferului a fost evitarea confiscării”.

Diferenţa între confiscarea specială şi cea extinsă

Confiscarea specială (prevăzută de art.112 din noul Cod penal - n.r.) vizează acele bunuri din averea inculpatului care au fost produse, folosite, dobândite sau date spre a determina comiterea faptei sancţionate de legea penală.

Legea adoptată de Camera Deputaţilor prevede o confiscare extinsă în cazul în care inculpaţii înstrăinează unor terţi bunurile provenite din infracţiuni, în aşa fel încât ele nu pot face obiectul confiscării speciale.

„Sunt supuse confiscării şi alte bunuri decât cele prevăzute la art. 112 (n.r. - confiscarea specială), când faţă de o persoană se dispune condamnarea pentru o faptă susceptibilă să îi procure un folos material şi pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 4 ani sau mai mare, iar instanţa îşi formează convingerea că bunurile respective provin din activităţi infracţionale. Convingerea instanţei se poate baza inclusiv pe disproporţia dintre veniturile licite şi averea persoanei”, se arată în forma adoptată de Camera Deputaţilor.

Numai că aceeaşi lege limitează posibilitatea confiscării acestor bunuri la o perioadă de 5 ani înainte sau după comiterea faptei. „Confiscarea extinsă se dispune asupra bunurilor dobândite de persoana condamnată într-o perioadă de 5 ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei”.

Ce autoritate monitorizează confiscările

Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) este desemnată ca autoritate naţională competentă să centralizeze datele primite de la autorităţi în ceea ce priveşte măsurile asigurătorii, confiscările speciale şi confiscările extinse dispuse în cursul procedurilor judiciare penale. De asemenea, ANABI încunoştinţează judecătorul delegat cu executarea despre orice împiedicare ori întârziere survenită în cursul executării unei confiscări speciale sau a unei confiscări extinse, pe baza informaţiilor periodice primite de la ANAF.