Conferința de presă de la BCE, întreruptă după ce o persoană l-a atacat pe Mario Draghi

Conferința de presă de la BCE, întreruptă după ce o persoană l-a atacat pe Mario Draghi

Conferința de presă de la sediul Băncii Centrale Europene (BCE) a fost întreruptă miercuri, pentru câteva minute, de o persoană care l-a atacat pe șeful BCE, Mario Draghi, informează DPA, AFP și Reuters.

France Presse menționează că este vorba de o femeie și că respectiva conferință a fost suspendată pentru scurt timp.

Femeia respectivă, în vârstă de aproximativ 20 de ani, care se amestecase printre jurnaliștii prezenți, s-a urcat pe masa aflată în fața lui Mario Draghi, strigând în limba engleză: 'Opriți dictatura BCE!', un slogan prezent și pe tricoul cu care era îmbrăcată.

Potrivit Reuters, Draghi a fost surprins și a ridicat mâinile pentru a se apăra; altfel el a părut netulburat de incident.

Tânăra a aruncat cu confetti în șeful BCE, după care a fost îndepărtată din sală de doi membri ai forțelor de ordine, moment în care ea a făcut cu degetele semnul victoriei și a zâmbit. Conferința de presă a putut fi reluată la scurt timp.

Deocamdată nu este clar de unde provine tânăra femeie și care sunt revendicările sale exacte. Unii europeni sunt nemulțumiți de măsurile de austeritate impuse țărilor lor de Uniunea Europeană, măsuri susținute în unele cazuri de regulile Băncii Centrale Europene. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”