Conduita politicii fiscale, unul dintre principalele riscuri asociate perspectivei inflaţiei; evoluţia deficitului de cont curent, preocupantă (BNR)
Principalele incertitudini şi riscuri asociate perspectivei inflaţiei decurg din conduita viitoare a politicii fiscale, iar evoluţia deficitului de cont curent este preocupantă, se arată într-un comunicat al Băncii Naţionale a României remis luni AGERPRES, după şedinţa Consiliului de Administraţie pe probleme de politică monetară.
"În şedinţa de astăzi, Consiliul de Administraţie al BNR a analizat şi aprobat Raportul asupra inflaţiei, ediţia august 2019, document ce încorporează cele mai recente date şi informaţii disponibile. Noua prognoză reconfirmă perspectiva menţinerii ratei anuale a inflaţiei deasupra intervalului ţintei până la finalul acestui an, urmată de revenirea şi menţinerea acesteia în jumătatea superioară a intervalului, până la finele orizontului prognozei, pe o traiectorie relativ similară celei previzionate anterior. Principalele incertitudini şi riscuri asociate perspectivei inflaţiei decurg din conduita viitoare a politicii fiscale şi a celei de venituri, iar evoluţia deficitului de cont curent este preocupantă. Incert este şi impactul noului indice IRCC asupra creditării şi a mecanismului de transmisie a politicii monetare. Totodată proliferează semnele de deteriorare a economiei zonei euro şi a celei globale şi sporesc incertitudinile asociate perspectivelor acestora, mai cu seamă în contextul războiului comercial şi al Brexit. Deosebit de relevante sunt deciziile de relaxare ale politicilor monetare ale BCE şi Fed, precum şi atitudinea băncilor centrale din regiune", subliniază BNR.
Potrivit sursei citate, rata anuală a inflaţiei IPC a scăzut în luna iunie până la 3,8%, de la 4,1% în luna mai, uşor sub nivelul prognozat, dar deasupra intervalului de variaţie al ţintei, evoluţie determinată de scăderea consistentă a preţurilor legumelor şi combustibililor.
"Comparativ cu finalul trimestrului I, când s-a situat la 4,03%, rata anuală a inflaţiei s-a redus exclusiv datorită evoluţiei din iunie. Descreşterea în raport cu luna martie a fost determinată integral de componentele exogene ale IPC, în principal de dinamica preţului combustibililor", menţionează BNR.
Rata anuală a inflaţiei CORE2 ajustat (care elimină din calculul inflaţiei IPC preţurile administrate, volatile, ale produselor din tutun şi ale băuturilor alcoolice) şi-a accelerat creşterea de la 2,7% în martie la 3,3% în iunie.
"Pe lângă influenţele noii taxe din sectorul telecomunicaţiilor şi ale creşterii preţurilor internaţionale ale unor produse agroalimentare, avansul evidenţiază presiuni inflaţioniste în creştere pe partea cererii şi a costurilor salariale, alături de ajustările în sens ascendent ale aşteptărilor inflaţioniste pe termen scurt", explică banca centrală în documentul citat.
Rata medie anuală a inflaţiei IPC a continuat să scadă până la 4,1% în luna iunie, de la 4,2% în luna mai 2019, iar rata medie anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum s-a redus până la nivelul de 4%, de la nivelul de 4,1% înregistrat între decembrie 2018 şi mai 2019.
Potrivit BNR, noile date statistice confirmă accelerarea creşterii economice în trimestrul I 2019 la 5%, de la 4,1% în intervalul anterior. Pe partea cererii, consumul final a continuat să reprezinte principalul determinant al creşterii economice (4,5 puncte procentuale), urmat de variaţia stocurilor (2,4 puncte procentuale) şi de formarea brută de capital fix cu o contribuţie pozitivă uşor diminuată faţă de varianta anterioară (0,6 puncte procentuale). În schimb, exportul net şi-a redus aportul negativ la evoluţia PIB, pe fondul revizuirii ecartului nefavorabil dintre dinamica exporturilor şi cea a importurilor de bunuri şi servicii.
"Cele mai recente date statistice arată o temperare a dinamicii anuale a deficitului balanţei de bunuri şi servicii în primele două luni ale trimestrului II, dar şi o accelerare a adâncirii în termeni anuali a deficitului de cont curent, pe fondul deteriorării balanţei veniturilor secundare", se mai arată în comunicatul BNR.
În acelaşi interval se evidenţiază evoluţii mixte în sfera consumului, investiţiilor şi producţiei: continuarea creşterii robuste, chiar dacă uşor încetinită a activităţii în comerţul cu amănuntul şi servicii, precum şi menţinerea la niveluri ridicate a activităţii în sectorul construcţii, dar şi prelungirea creşterii lente a producţiei industriale, mai cu seamă a celei prelucrătoare.
Creşterea anuală a creditului acordat sectorului privat a încetinit uşor în iunie 2019, la 7,1% de la de 7,7% în trimestrul I, în condiţiile continuării temperării dinamicii componentei în lei, care a rămas însă solidă. Pe acest fond, ponderea creditului în lei în totalul creditului s-a majorat la 66,6% (maximul perioadei post iunie 1996), arată sursa citată.
Consiliul de Administraţie al BNR a hotărât, luni, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50% pe an, concomitent cu păstrarea controlului strict asupra lichidităţii de pe piaţa monetară.
Totodată, CA al BNR a decis menţinerea la 1,50% pe an a ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit şi la 3,50 la sută pe an a ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare (Lombard). De asemenea, Consiliul de administraţie al BNR a decis păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.
"Deciziile Consiliului de administraţie al BNR au ca scop asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile şi în condiţiile păstrării stabilităţii financiare. Consiliul de administraţie subliniază că mixul echilibrat de politici macroeconomice şi implementarea de reforme structurale care să stimuleze potenţialul de creştere pe termen lung sunt esenţiale pentru menţinerea stabilităţii macroeconomice şi întărirea capacităţii economiei româneşti de a face faţă unor eventuale evoluţii adverse", subliniază banca centrală. AGERPRES