Conducerea PNL a aprobat alianţa electorală cu PSD pentru alegerile europarlamentare şi fuziunea cu ALDE

Conducerea PNL a aprobat alianţa electorală cu PSD pentru alegerile europarlamentare şi fuziunea cu ALDE

Consiliul Politic Naţional al PNL, întrunit duminică în şedinţă online, a aprobat alianţa electorală cu PSD pentru alegerile europarlamentare şi fuziunea cu ALDE, informează News.ro.

Nicolae Ciucă și liderii PNLFoto: Inquam Photos / Saul Pop

PNL anunţă duminică seară, după şedinţa Consiliului Politic Naţional, că au fost luate mai multe decizii.

În primul rând, a fost aprobat protocolul de fuziune PNL cu ALDE, fiind acordate 876 voturi „pentru”.

De asemenea, liberalii au aprobat alianţa electorală PNL-PSD pentru alegerile europarlamentare. Acest punct al ordinii de zi a obţinut mai puţine voturi decât fuziunea cu ALDE, respectiv 838 voturi „pentru”.

În plus, PNL a decis numirea lui Vlad Nistor drept membru în Biroul Executiv cu rang de vicepreşedinte, fiind acordate 876 voturi „pentru”.

„De acum înainte nu avem altceva de făcut decât să ne implicăm cât mai mult în activitatea noastră. Există entuziasm, există motivare şi trebuie să avem încredere în forţele noastre, să putem duce toate etapele anului electoral 2024”, a declarat Nicolae Ciucă în cadrul şedinţei referitor la constituirea protocolului de fuziune cu ALDE.

Sedinţa PNL a avut loc duminică online.


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!