Conducerea Parlamentului decide luni dacă moţiunea de cenzură se dezbate înainte sau după 25 mai

Conducerea Parlamentului decide luni dacă moţiunea de cenzură se dezbate înainte sau după 25 mai

Birourile Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului se vor reuni, luni, în şedinţă, pentru a stabili calendarul prezentării şi dezbaterii moţiunii de cenzură depuse de PNL, iniţiatorii cerând ca citirea să aibă loc luni, în timp ce puterea doreşte amânarea până după europarlamentare.

Conducerea Parlamentului decide luni dacă moţiunea de cenzură se dezbate înainte sau după 25 mai (Imagine: Silviu Matei/ Mediafax Foto)

Moţiunea de cenzură a fost iniţiată de PNL, iar demersului liberalilor s-au alăturat şi celelalte partide din opoziţie.

Moţiunea a fost depusă la Parlament marţi.

Conform Regulamentului şedinţelor comune ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, moţiunea de cenzură iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor se prezintă birourilor permanente şi se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, în ziua în care aceasta a fost depusă.

După unele ezitări, preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor au convocat Birourile permanente reunite marţi, însă şedinţa nu a avut cvorum, iar stabilirea calendarului prezentării şi dezbaterii acesteia a fost amânată pentru următoarea şedinţă.

Birourile permanente se vor reuni din nou luni, la ora 12.00.

Conform Regulamentului, moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii. Dezbaterea moţiunii de cenzură are loc după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.

În baza acestei prevederi, iniţiatorii moţiunii solicită ca plenul reunit să fie convocat tot luni pentru citirea moţiunii, iar dezbaterea şi votul asupra acesteia să fie dat joi.

PNL solicită public reprezentanţilor majorităţii parlamentare în conducerea celor două Camere, în principal celor ai PSD, să pună pe ordinea de zi de luni citirea moţiunii de cenzură iniţiate de liberali şi să respecte astfel Constituţia şi legile, a declarat, vineri, preşedintele PNL Crin Antonescu .

"Cerem public reprezentanţilor majorităţii parlamentare, PSD în principal, în conducerea celor două Camere să respecte Constituţia, legile şi să pună pe ordinea de zi de luni a Camerei şi Senatului citirea moţiunii de cenzură", a spus Antonescu, într-o conferinţă de presă.

El a arătat că PNL a iniţiat o moţiune de cenzură, care reprezintă un act elementar de democraţie şi care ţine de procedurile parlamentare şi a subliniat că acest lucru s-a respectat în cei 25 de ani de democraţie din România, indiferent de majoritatea parlamentară.

Antonescu a precizat că luni expiră cele cinci zile în care legea obligă la citirea moţiunii de cenzură şi a spus că liberalii sunt pregătiţi ca acest lucru să aibă loc.

Totuşi, preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, Călin Popescu Tăriceanu şi, respectiv, Valeriu Zgonea , au sugerat că acest lucru nu se va întâmpla, iar plenul reunit va fi convocat abia după alegerile europarlamentare, cel mai probabil în 26 mai.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, marţi, că şedinţa Birourilor Permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului nu a avut cvorum, motiv pentru care nu a putut fi stabilită data dezbaterii moţiunii de cenzură iniţiată de PNL, acest lucru urmând a fi tranşat luni.

El a fost întrebat de la ce moment se calculează termenul obligatoriu de cinci zile pentru citirea moţiunii de cenzură în plenul Parlamentului, de la momentul înregistrării documentului sau de la momentul şedinţei Birourilor Permanente reunite.

"Poate cineva să pună pe ordinea de zi a plenului fără aprobarea Birourilor Permanente reunite? Nu există nici la Senat, nici la Camera Deputaţilor posibilitatea ca un deputat să introducă pe ordinea de zi a plenului, fără aprobarea Biroului Permanent. Chiar şi grupurile politice parlamentare depun prima dată o cerere la BP, după ce este respinsă de Birou atunci are posibilitatea să o depună în plen. Altfel nu se poate completa ordinea de zi. Se poate respecta acea prevedere cu obligativitatea ca Birourile Permanente reunite să fie în cvorum şi să ia o decizie, până atunci nu putem decât să încălcăm legea", a răspuns Zgonea.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, joi, răspunzând unei întrebări, că nu ştie dacă moţiunea de cenzură depusă de PNL va fi citită şi dezbătută în Parlament până în 25 mai, data alegerilor europarlamentare, el arătând că BP reunite vor stabili luni calendarul în acest sens.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!