Conducerea CSM s-a întâlnit cu reprezentanți ai ambasadelor SUA și Marii Britanii

Conducerea CSM s-a întâlnit cu reprezentanți ai ambasadelor SUA și Marii Britanii

Noua conducere a Consiliului Superior al Magistraturii, judecător Marius Badea Tudose - președinte și Bogdan Gabor - vicepreședinte, a avut luni o întâlnire cu reprezentanți ai ambasadelor Statelor Unite ale Americii și Regatului Unit al Marii Britanii la București.

Potrivit unui comunicat al CSM, noua conducere a Consiliului a prezentat oficialilor străini prioritățile mandatului, respectiv continuarea măsurilor luate de către CSM în vederea obținerii unor rezultate concrete, efective și ireversibile privind independența sistemului judiciar, reformele realizate, poziția de toleranță zero față de actele de corupție sau de încălcare a integrității în sistem, întărirea capacității Consiliului în calitatea sa de garant al independenței justiției, precum și continuarea reformei sistemului judiciar.

Conducerea Consiliului a salutat preocuparea și sprijinul acordat de reprezentanții celor două misiuni diplomatice la București în susținerea reformei sistemului judiciar din România, apreciind pozițiile prompte și susținerea oferită în îndeplinirea rolului CSM de garant al independenței justiției.

Cu această ocazie, oficialii străini au apreciat eforturile și măsurile Consiliului Superior al Magistraturii în reformarea sistemului judiciar, consemnate și în ultimul Raport al Comisiei Europene asupra progreselor României în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, subliniind rolul important al acestuia în contextul social actual. AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

3 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

4 Doamne, în ce țară am ajuns să trăim? / O nouă mizerie care scârbește comisă de Justiția din Ro!

5 Fotografie „naționalistă” pusă de fiul lui Călin Georgescu la profilul de WhatsApp. Cosmin a fost „umbra” tatălui său