Conducerea CJ Vâlcea, pusă sub ACUZARE de DNA
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 23 februarie 2016, a inculpatei:
DENȘOREAN DANIELA, director financiar al unei societăți comerciale, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- fals în înscrisuri sub semnătură privată,
- complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
- abuz de încredere prin fraudarea creditorilor,
- instigare la spălare de bani, în formă continuată,
- folosirea, cu rea-credință, de bunuri sau a creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia,
De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecții:
MITITELU CLAUDIU-MARIAN, administrator al unei societăți comerciale, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- fals în înscrisuri sub semnătură privată,
- abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, sub forma complicității
- abuz de încredere prin fraudarea creditorilor,
- instigare la spălare de bani, în formă continuată,
- folosirea, cu rea-credință, de bunuri sau a creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia,
PĂSAT GHEORGHE, vicepreședinte cu atribuții de președinte al Consiliului Județean Vâlcea,
ALEXANDRESCU CARMEN MANUELA, director general în cadrul Consiliului Județean Vâlcea,
DIRINEA CONSTANTIN, secretar al Județului Vâlcea,
PREDESCU CONSTANTIN MIRCEA, director general al Direcției Generale Economice în cadrul Consiliului Județean Vâlcea,
RIZEA CONSTANTIN, șef al Serviciului Buget din Direcția Generală Economică în cadrul Consiliului Județean Vâlcea,
LĂZĂROIU (fostă COJOCARU) MARIA, consilier juridic în cadrul Consiliului Județean Vâlcea,
toți cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
- abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, sub forma complicității
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada octombrie 2015 – ianuarie 2016, inculpata Denșorean Daniela și suspectul Mititelu Claudiu-Marian, în calitate de reprezentanți ai unei societăți comerciale, în înțelegere cu persoane cu funcții de conducere și funcționari publici din cadrul Consiliului Județean Vâlcea, au inițiat un mecanism fraudulos prin care să evite executarea silită a conturilor firmei de către creditori.
De menționat este faptul că, societatea reprezentată de cele două persoane avea în derulare un contract încheiat cu Consiliul Județean Vâlcea, ce avea ca obiect Asistență tehnică pentru supervizarea lucrărilor la CET GOVORA în cadrul proiectului Reabilitarea Sistemului de Termoficare Urbană la nivelul Municipiului Râmnicu Vâlcea pentru perioada 2009-2029, în scopul conformării la legislația de mediu și creșterii eficienței energetice.
În scopul arătat mai sus, în luna decembrie 2015, inculpata Denșorean Daniela și suspectul Mititelu Claudiu-Marian au încheiat în fals cu o societate comercială din Turcia, un contract prin care ar fi cesionat cu titlu gratuit dreptul de creanță cu garanțiile și accesoriile acestuia, provenite din contractul menționat mai sus. De asemenea, în aceeași perioadă, cele două persoane au mai întocmit și o notificare prin care societatea cesionară ar fi solicitat Consiliului Județean Vâlcea să achite sumele datorate într-un anumit cont deschis la o unitate bancară.
La data de 23 decembrie 2015, cele două înscrisuri au fost depuse de inculpata Denșorean Daniela la Consiliul Județean Vâlcea.
Ulterior, în baza celor două documente false, ceilalți suspecți, reprezentanți ai Consiliului Județean Vâlcea, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu și încălcarea prevederilor contractuale, au încheiat cu inculpata Denșorean Daniela și suspectul Mititelu Claudiu-Marian un act adițional la contractul de servicii arătat mai sus, în care se stipula că se înlocuiește contul societății reprezentate de cei doi, cu un altul al firmei cesionare.
La data de 29 decembrie 2015, în baza documentului menționat anterior, Consiliul Județean Vâlcea a achitat, în mod nejustificat, suma totală de 150.571,69 lei (inclusiv TVA) reprezentând tranșa de plată trimestrială aferentă contractului de servicii în contul de trezorerie al societății cesionare.
Acest lucru a avut drept consecință, pe de o parte, evitarea încasării în conturile poprite ale firmei reprezentate de inculpata Denșorean Daniela și suspectul Mititelu Claudiu-Marian, a sumei de 150.571,69 lei și, pe de altă parte, neîncasarea de către ANAF a sumelor cuvenite.
În continuare, la data de 21 ianuarie 2016, inculpata Denșorean Daniela și suspectul Mititelu Claudiu-Marian au determinat o persoană din conducerea firmei turcești să ridice în numerar și să transfere în conturile unor persoane fizice și juridice, sume de bani (în total 150.571,69 lei) cu titlu de: plata drepturilor salariale ale unor angajați și plata unor furnizori și prestatori servicii.
Inculpatei și suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 și 307 Cod de procedură penală.
Inculpata Denșorean Daniela urmează să fie prezentată la data de 23 februarie 2016, Tribunalului Iași, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale, respectiv punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.