Concursul Enescu s-a deschis printr-un concert de gală la Ateneul Român

Concursul Enescu s-a deschis printr-un concert de gală la Ateneul Român

Concursul Internaţional "George Enescu" 2020 a fost deschis, sâmbătă seară, printr-un concert de gală, desfăşurat pe scena Ateneului Român, cu respectarea condiţiilor de siguranţă impuse de starea de alertă din cauza pandemiei de coronavirus.

În cadrul concertului, desfăşurat în absenţa publicului şi cu o Orchestră a Filarmonicii "George Enescu" diminuată, de 47 de persoane, spectacolul a inclus, în prima parte, în premieră mondială, "Brahmsodia" - Triplu Concert pentru vioară, violoncel şi pian, op. 169, compus de Dan Dediu special pentru această ediţie şi Concertul pentru clarinet şi orchestră de Alexandru Ştefan Murariu - lucrare distinsă cu premiul I al Concursului 'Enescu' din 2018.

Triplul concert a fost interpretat de trei laureaţi din ediţiile precedente ale competiţiei: Gyehee Kim (vioară, 2016), Valentin Răduţiu (violoncel, 2011) şi Victoria Vassilenko (pian, 2016), acompaniaţi de Orchestra Filarmonicii "George Enescu".

În partea a doua a concertului, orchestra, avându-l la pupitru pe maestrul catalan Josep Caballe Domenech, a prezentat Simfonia I în do minor, Op. 68 de Johannes Brahms.

Concertul a fost transmis în direct pe site-ul www.festivalenescu.ro şi la Televiziunea Română de la ora 18,00. De asemenea, concertul de deschidere va fi preluat şi pe platforma Raiffeisen Art Proiect #StagiuneVirtuală ( https://art.raiffeisen.ro /), unde va putea fi văzut şi în următoarele 30 de zile.

În contextul situaţiei generate de pandemie, pentru a proteja sănătatea tinerilor muzicieni, a artiştilor implicaţi în procesul de jurizare, a publicului şi a echipei de organizare, ediţia din acest an a Concursului Internaţional "George Enescu" va fi organizată în două faze distincte.

"Am convingerea că această ediţie a Concursului Internaţional 'George Enescu" va fi un eveniment de mari proporţii, de care se va bucura un public mult mai numeros decât de obicei. Cea mai mare parte a Concursului se va desfăşura online, prin urmare mult mai mulţi oameni vor avea şansa să-l urmărească decât atunci când avem doar publicul din sala de concert. Suntem creatorii propriei noastre realităţi. O creăm zi de zi prin ceea ce facem, asigurându-ne astfel că avem un viitor. Ne asigurăm, însă, prin aceasta, că vom avea şi un trecut. Fie ca anul 2020, aşadar, să fie unul de care vă amintiţi nu ca fiind anul virusului, anul fricii sau anul în care totul s-a anulat, ci ca fiind anul în care v-aţi împlinit visul, anul în care aţi participat la Concursul Internaţional George Enescu. Vă urez tuturor mult succes şi vă mulţumesc!", a transmis, în mesajul său pentru deschiderea Concursului, Vladimir Jurowski, directorul artistic al Festivalului şi Concursului George Enescu.

Primele două etape ale competiţiei se vor desfăşura online în luna septembrie, conform calendarului iniţial, iar semifinalele şi finalele fiecărei secţiuni vor fi reprogramate în luna mai 2021, la Ateneul Român din Bucureşti. Astfel, faza întâi va avea loc între 29 august şi 20 septembrie şi va cuprinde recitalurile candidaţilor din primele două etape de concurs, iar faza a doua se va desfăşura între 12 şi 23 mai 2021 şi va cuprinde semifinalele şi finalele la cele trei instrumente.

Lansat oficial în septembrie 1958, ca parte a primei ediţii a Festivalului Internaţional 'George Enescu', Concursul Internaţional a venit ca o prelungire a vibraţiei pe care Enescu a propagat-o în lumea muzicală de pretutindeni.

Începând cu anul 1958, Televiziunea Română a preluat şi transmis parţial sau integral toate evenimentele ce au avut loc pe parcursul desfăşurării Festivalului şi Concursului Internaţional "George Enescu", iar din anul 2001 şi până în prezent, TVR a devenit principalul difuzor şi partener de promovare al acestui prestigios eveniment. AGERPRES / (AS - autor: Daniel Popescu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: Filarmonica "George Enescu" /Facebook


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”