Concurs de rezidenţiat/Moldovan: MS va suplimenta numărul de locuri, astfel încât toţi candidaţii admişi să-şi găsească un loc
Peste 4.300 de absolvenţi ai facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie susţin, duminică, la Romexpo, concursul de rezidenţiat, preşedintele comisiei centrale de rezidenţiat, secretarul de stat Horaţiu Moldovan, anunţând că Ministerul Sănătăţii va suplimenta numărul de locuri astfel încât toţi candidaţii declaraţi admişi să-şi găsească un loc de rezidenţiat şi să se poată forma într-o specialitate.
"În acest an există un număr mare de candidaţi la nivel naţional - 11.949 de candidaţi, dintre care la medicină 6.396, la farmacie 2.544, la medicină dentară 3.003. Există, de asemenea, mai multe posturi şi locuri pe care aceştia pot să fie plasaţi în urma acestui concurs: aproximativ 4.500 la la medicină, 1.219 la medicină dentară şi 1.214 la farmacie. Vor promova acest concurs de rezidenţiat toţi cei care vor depăşi 60% din punctajul maxim şi Ministerul Sănătăţii va suplimenta numărul de locuri, astfel încât toţi candidaţii declaraţi admişi să-şi găsească un loc de rezidenţiat, să se poată forma într-o specialitate. Am avut în vedere şi specialităţile deficitare de este nevoie în mod special în această etapă şi aici mă refer la medicina de familie, boli infecţioase, epidemiologie, medicină de laborator, radiologie. Pe lângă acestea, nu au fost neglijate disciplinele importante: chirurgie generală, medicină internă şi subspecialităţile lor", a afirmat Horaţiu Moldovan.
El a spus că acest concurs este "un moment deosebit în viaţa tinerelor generaţii de medici când trec în această formă de specializare care se numeşte rezidenţiat".
"De data aceasta, în 2020, ne-am confruntat cu o problemă legată de evoluţia pandemică în România şi de posibilitatea de a organiza concursul de rezidenţiat în condiţii optime. Precizez că dimensiunea acestui concurs la nivel naţional este cea mai mare din ultimii ani şi chiar din istorie, cel mai mare număr de candidaţi. (...) Suntem în contact permanent cu rectorii şi, până în acest moment, nu au fost semnalate dificultăţi de organizare şi desfăşurarea examenului. (...)Sper că acest concurs să fie încă o probă pe care învăţământul universitar românesc medical o dă şi o câştigă şi deschide poarta formării tinerilor medici în cariera care urmează să o desfăşoare", a mai spus Moldovan.
Prorectorul Universităţii de medicină şi farmacie Carol Davila, Cătălina Poiană, preşedinte al Colegiului Medicilor din Bucureşti, a afirmat că în Capitală concursul a fost organizat cu respectarea tuturor condiţiilor obiective şi necesare.
"Acest eveniment îl considerăm de o importanţă excepţională în viaţa oricărui medic. Concursul de rezidenţiat este un eveniment în viaţa oricărui tânăr medic ce îi amprentează întreaga activitate viitoare. Acum suntem într-un moment în care mai mult ca niciodată este nevoie de resursă umană în sănătate. Organizarea acestui concurs de rezidenţiat a fost o necesitate, deşi a fost o provocare pentru toate universităţile. (...)În centrul universitar Bucureşti anul acesta a fost un număr record de candidaţi, practic peste 35% dintre candidaţii înscrişi la nivelul întregii ţări şi organizarea acestui concurs a reprezentat, într-adevăr, o provocare. A fost un grad mare de dificultate să putem să păstrăm toate măsurile epidemiologice care sunt necesare pentru a evita orice fel de accident în această perioadă", a precizat Poiană.
Ea a menţionat că accesul candidaţilor a fost făcut după "termometrizare", nefiind niciun candidat febril din toţi cei care s-au prezentat în centrul universitar.
"La intrarea în săli au fost soluţii de dezinfectare, toată lumea a purtat măşti, poartă măşti şi acestea au fost schimbate ori de câte ori a fost nevoie în timpul examenului, iar distanţarea a fost păstrată, fiind chiar peste 2 metri între pupitrele pe care scriu candidaţii. Considerăm că concursul în centrul universitar Bucureşti a respectat toate condiţiile obiective şi necesare, impuse de organizarea unui concurs de o asemenea anvergură", a adăugat Poiană.
Întrebată în legătură cu faptul că s-au format cozi la intrarea în sălile de examen, Poiană a spus că o echipă medicală a verificat toate elementele, s-a făcut o anchetă epidemiologică pentru fiecare candidat şi au fost termometrizaţi.
"Deşi a fost o coadă, distanţarea s-a păstrat şi s-au respectat toţi timpii concursului. Ori de câte ori este un asemenea număr mare de candidaţi sunt uneori cozi, care sunt inerente, dar cu ajutorul jandarmilor distanţele au fost respectate", a mai menţionat Poiană.
Examenul de admitere în rezidenţiat este organizat în Complexul expoziţional Romexpo de UMF "Carol Davila". S-au înscris 4.372 de absolvenţi ai facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie, cu 1.113 mai mulţi faţă de anul trecut, reprezentând peste 36% din totalul candidaţilor înscrişi la nivel naţional.
"Spre deosebire de anii anteriori şi în contextul actualei crize pandemice, ca organizator al acestui examen extrem de important, Universitatea de Medicină şi Farmacie 'Carol Davila' din Bucureşti a ales ca locaţie de desfăşurare a concursului Centrul expoziţional Romexpo din Capitală ale cărui spaţii generoase s-au dovedit a fi, de altfel şi la examenul de admitere în universitatea noastră, cea mai eficientă alegere, permiţând asigurarea în cele mai bune condiţii a tuturor măsurilor de securitate şi protecţie împotriva virusului SARS-CoV-2", a declarat prof. dr. Viorel Jinga, rectorul UMF "Carol Davila", într-un comunicat. AGERPRES