Concertul lui Armin van Buuren la București a fost anulat. Criza economică lovește și industria muzicală
Show-ul pe care DJ-ul olandez Armin van Buuren urma să-l susțină pe 24 septembrie, în Piața Constituției din Capitală, nu va mai avea loc din cauza instabilității economice din această perioadă.
Armin van Buuren nu mai vine la București în această toamnă FOTO Profimedia
Armin van Buuren urma să concerteze în cadrul evenimentului Sounds of Bucharest, dar organizatorii au anunțat că show-ul a fost anulat.
„Din păcate, din cauza contextului economic nefavorabil și a impactului resimțit la nivel global, evenimentul Sound of Bucharest, care trebuia să aibă loc anul acesta, pe 24 septembrie, este anulat. Nesiguranțele cu care ne confruntăm si toate schimbările de natură economică din ultima perioadă ne împiedică să continuăm organizarea show-ului la standardele pe care ni le doream, cu intrarea liberă, așa cum era era programat inițial“, au precizat organizatorii.
Inițial, concertul DJ-ului olandez a fost programat în septembrie 2021, dar a fost amânat un an, din cauza pandemiei.
Armin van Buuren (45 de ani) a fost asociat în ultimii ani cu Festivalul Untold, de la Cluj, unde a susținut câteva show-uri spectaculoase. În martie 2022, s-a numărat printre artiștii care au cântat la evenimentul „We Are One”, cel mai mare concert caritabil din România organizat pentru sprijinirea poporului ucrainean.
A fost votat de câteva ori cel mai bun DJ al lumii, în prestigiosul Top 100 al revistei DJ Mag. A primit numeroase alte distincții și a cucerit topurile cu piese precum „In And Out Of Love“ (cântată de Sharon den Adel, vocalista trupei Within Temptation) și „Fine Without You “.
Sursa: adevarul.ro