CONAF: Intensitatea inflaţiei va afecta în special companiile mici şi mijlocii

CONAF: Intensitatea inflaţiei va afecta în special companiile mici şi mijlocii

Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin - CONAF atrage atenţia că intensitatea inflaţiei va afecta în special companiile mici şi mijlocii atât pe canalul creşterii costurilor de producţie, cât şi pe cel al scumpirii creditării şi, în plus, există un pericol real ca inflaţia să impulsioneze creşterile salariale, ceea ce poate crea o spirală inflaţionistă şi şomaj.

"Inflaţia lunii martie a urcat la 10,5%, fapt ce confirmă îngrijorările analiştilor şi descrie scăderea puterii de cumpărare a populaţiei în ultimul an. Îngrijorătoare este şi prognoza Băncii Mondiale, care estimează o inflaţie de 9,8% în acest an şi de 5,3% în anul viitor. Estimarea sugerează o mărire a dobânzilor de politică monetară pentru a tempera inflaţia. Impactul inflaţiei asupra afacerilor mici şi mijlocii este însă mai mare decât o sugerează cifrele estimărilor oficiale. Firmele producătoare şi prestatoare de servicii sunt nevoite fie să mărească preţurile şi tarifele, pentru a rezista în faţa creşterii costurilor de operare, fie să se împrumute de la bănci pentru a rezista în piaţă. Atragem atenţia că afacerile mici şi mijlocii nu au aceeaşi putere a marilor companii care-şi pot permite, pe termen lung, o majorare de preţ", a explicat Cristina Chiriac, preşedinta CONAF, citată într-un comunicat remis, miercuri, AGERPRES.

Antreprenorii sunt îngrijoraţi şi de perspectiva scumpirii creditării, ca urmare a unor majorări viitoare ale dobânzilor de politică monetară ale băncii centrale. Reprezentanţii CONAF subliniază că încă înainte de declanşarea invaziei Ucrainei de către Rusia, mediul de afaceri se confrunta cu o deteriorare a capacităţii de rezistenţă în piaţă, din cauza scumpirii masive a energiei. Multe companii mici şi mijlocii nu şi-au revenit complet în urma efectelor negative ale pandemiei de COVID-19, când măsurile de izolare au afectat mai ales afacerile din servicii şi comerţ. Totodată, nu trebuie ignorat pericolul ca efectul pozitiv al ridicării măsurilor de izolare să fie anulat de şocul negativ al creşterii preţurilor şi de intensificarea incertitudinilor.

Potrivit sursei citate, în ciuda faptului că piaţa muncii rămâne relativ solidă, în unele domenii se constată o lipsă deja cronică de personal, inflaţia punând o presiune şi asupra creşterii salariilor. Astfel, apare o deteriorare a încrederii consumatorilor, iar ca atare, este de aşteptat un impact negativ asupra cheltuielilor de consum. Deşi nu se observă deocamdată un impact dramatic, CONAF subliniază că aşteaptă datele primului trimestru, pentru a putea evalua tendinţele.

"Înţelegem dorinţa autorităţilor de a asigura un nivel sustenabil de venituri pentru ca populaţia să facă faţă creşterii preţurilor şi mai ales, majorării tarifelor la energie, însă nu putem să nu remarcăm că o mărire susţinută a salariului minim va crea probleme mari firmelor mici şi mijlocii. O posibilă majorare cu 200 de lei a salariului minim, care vine după ce acesta a fost deja mărit cu 10,9% în octombrie, ridică efortul total la 19,56% faţă de nivelul salariului minim brut din 2021. Cu alte cuvinte, costurile companiilor mici, care au angajaţi plătiţi cu salariul minim, vor creşte, faţă de octombrie, cu aproape 20%. De la acest nivel destul de mare, de creştere a salariului minim din nou în mai puţin de un an, putem asista la intrarea într-o spirală inflaţionistă. Pentru companiile mici şi mijlocii va fi nevoie de un efort financiar consistent. El ar putea fi gestionat fie prin mărirea preţurilor produselor şi serviciilor oferite, ceea ce impulsionează inflaţia, fie prin reducerea numărului de angajaţi, ceea ce creşte numărul şomerilor şi cheltuiala statului cu şomajul. De aceea, dorim ca toate măsurile, care au logica lor socială, pe care o înţelegem, să fie agreate cu mediul de afaceri şi să lucrăm, împreună, pe scenarii privind efectele", a mai spus Chiriac.

Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) a lansat unul dintre cele mai ample proiecte, "Pactul pentru Muncă", ce a dezbătut problematica deficitului forţei de muncă.

CONAF este singura confederaţie din România ce reuneşte interesele antreprenorilor într-o structură închegată. Confederaţia a luat fiinţă ca urmare a necesităţii de a crea o cultură antreprenorială adaptată la noile trenduri în materie de business şi asta, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci şi pentru întregul mediu antreprenorial. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizaţie care promovează şi susţine antreprenoriatul românesc, lucru fără precedent şi care deschide orizonturi de colaborare şi cooperare atât pe plan intern cât şi internaţional în componenţa sa 2 federaţii, 10 patronate, 5 asociaţii, 19 sucursale şi peste 3.000 de companii. AGERPRES


populare
astăzi

1 Istoria secretă a gladiatorilor daci. A fost unul dintre puținele popoare antice pentru care s-a construit o școală specială

2 Citiți, oameni buni, asta a fost și este România „lor”!

3 Avem documentul / Toate măsurile, de la alocații, la pensii și salariile bugetarilor

4 Foarte interesant scenariul ipotetic al lui Mark Galeotti despre impactul tragediei avionului azer asupra puterii lui Putin

5 VIDEO Cu România asta ce facem oameni buni, o anulăm și pe ea, ca să iasă cum trebuie?