Comportamentul online este influențat și de ADN
Orele petrecute zilnic pe rețelele de socializare, pe jocurile online sau pe alte platforme media ar putea depinde de genele fiecăruia, indică cercetătorii britanici într-un raport, conform UPI.com.
Există diferențe semnificative asupra modului în care oamenii folosesc platformele media online iar cercetătorii încearcă să stabilească de ce se întâmplă acest lucru. Acest nou studiu desfășurat asupra unui grup de gemeni sugerează că o parte din răspunsuri sunt înscrise în ADN.
Cercetătorii de la King's College din Londra au analizat conținutul media online utilizat de peste 8.500 de gemeni (identici și non-identici), cu vârsta de 16 ani.
Gemenii identici au 100% ADN comun, în timp ce aceia care nu sunt identici au doar 50% ADN comun.
Cercetătorii au concluzionat că genele, sau ereditatea, sunt responsabile pentru mai mult de o treime din diferențele privind modul de utilizare al conținutului educațional online, a jocurilor sau a formelor de divertisment digital.
"Rezultatele noastre sunt în contradicție cu popularele teorii ale efectelor media, care de obicei consideră media ca o entitate externă care are un anumit tip de influență — fie că este pozitivă sau negativă — asupra consumatorilor neajutorați", potrivit coordonatoarei studiului Ziada Ayorech.
"Identificarea faptului că diferențele de ADN influențează substanțial modul în care indivizii interacționează cu media așează consumatorul pe scaunul șoferului, lăsându-l să selecteze și să modifice expunerea sa media în funcție de nevoile sale", susține cercetătoarea Ayorech, care face parte din Institutul de Psihiatrie, Psihologie și Neuroștiințe din cadrul King's College.
Însă factorii de mediu — respectiv accesul la dispozitivele media — au jucat un rol mai mare decât cei genetici.
Chiar dacă studiul a identificat o legătură între genele umane și activitatea online, nu a putut fi stabilită o relație de cauzalitate în acest sens.
Studiul a fost publicat la 23 ianuarie în jurnalul științific PLOS One.
AGERPRES