Complicii lui Stan Mustaţă, martorii cheie ai DNA în dosarul de corupţie

Complicii lui Stan Mustaţă, martorii cheie ai DNA în dosarul de corupţie

Cele trei persoane care l-ar fi ajutat pe Stan Mustaţă să găsească persoane dispuse să dea mită pentru soluţii favorabile în dosare, respectiv grefiera Mariana Curea, apropiatul clanului "Cămătarii" Florian Alexandru şi Ion Boraciu, un "prieten vechi" al judecătorului, sunt martorii cheie ai DNA.

Stan Mustaţă (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

Procurorii anticorupţie l-au trimis în judecată pe judecătorul Stan Mustaţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, pe care îl acuză că a cerut şi primit bani pentru soluţionarea favorabilă a mai multor dosare penale.

În rechizitoriul trimis Curţii de Apel Bucureşti, care va judeca dosarul lui Stan Mustaţă, procurorii arată că martorii cheie în acest dosar sunt complicii la faptele magistratului.

"Împrejurările de fapt, astfel cum acestea au fost prezentate în cele ce preced, au rezultat din coroborarea declaraţiilor inculpaţilor Boraciu Ion, Alexandru Florian, Mustaţă Stan şi Curea Mariana, ale martorilor, cu înregistrările imaginilor şi convorbirilor telefonice şi purtate în mediul ambiental, administrate ca mijloace de probă, cu înscrisurile ataşate dosarului cauzei şi cu verificările efectuate în evidenţa ECRIS", au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Membrii acestei grupări, notează anchetatorii, au acţionat coordonat, fiecare dintre ei având stabilite anumite sarcini, astfel încât aportul individual să se coreleze cu acţiunile celorlalţi în realizarea scopului urmărit, şi anume obţinerea de foloase prin comiterea unor infracţiuni de corupţie.

"În realizarea rezoluţiei infracţionale luate în cadrul grupului constituit, reţinem o gamă extrem de variată a actelor materiale menite să asigure un veritabil mod de viaţă, iar succesiunea «serviciilor» oferite de magistratul Mustaţă Stan se situează în centrul activităţii infracţionale, reprezentând preocuparea majoră a membrilor grupului, care au acţionat în mod organizat pe o perioadă îndelungată de timp", mai arată procurorii.

Judecătorul Stan Mustaţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, a fost trimis în judecată pentru luare de mită şi trafic de influenţă, alături de el fiind deferită justiţiei şi grefiera Mariana Curea, de la aceeaşi instanţă, ambii în stare de arest preventiv.

În acelaşi dosar vor fi judecaţi şi Ion Boraciu, cel despre care judecătorul Stan Mustaţă spunea că îi este "prieten vechi", Florian Alexandru, un apropiat al clanului "Cămătarii" şi Ciprian Moraru. Prin intermediul primilor doi, Mustaţă ar fi cerut bani de la unii inculpaţi şi condamnaţi, în schimbul unor pronunţări favorabile acestora. Cel de-al treilea bărbat a fost trimis în judecată pentru că ar fi dat bani pentru a obţine o sentinţă favorabilă.

Dialogurile purtate între membrii grupului din care făcea parte judecătorul Stan Mustaţă arată obişnuinţa acestora de a percepe tarife pentru soluţii favorabile în dosare, au mai arătat procurorii DNA.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, în 8 mai, să îl suspende din magistratură pe judecătorul Stan Mustaţă.

Stan Mustaţă şi grefiera Mariana Curea, de la Curtea de Apel Bucureşti, au fost arestaţi preventiv în 30 aprilie, printr-o decizie luată de aceeaşi instanţă. Măsura a fost menţinută, în 8 mai, de instanţa supremă.

Judecătorul de la CAB care a dispus arestarea preventivă a arătat, în motivare, că faptele de corupţie ale lui Mustaţă sunt "cu mult anterioare momentului în care a fost începută ancheta" şi că probele adunate de anchetatori dovedesc acuzaţiile aduse.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că la nivelul fostului Parchet Naţional Anticorupţie se ştia încă din 2005 că judecătorul Stan Mustaţă cerea între 5.000 şi 7.000 de euro de la persoane vizate în dosarele penale pe care le judeca, iar în 2008 o colegă a magistratului s-a plâns de atitudinea lui.

Conform aceloraşi surse, o contestaţie în anulare formulată de Mihai Stoica, o cerere de reducere a pedepsei şi una de eliberare din arest se numără printre dosarele în legătură cu care judecătorul Stan Mustaţă ar fi cerut mită de la inculpaţi şi condamnaţi, în schimbul unor soluţii favorabile acestora.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…