Complexul Energetic Hunedoara a anulat o licitaţie de circa 350 milioane de lei. Sindicaliştii cer demiterea conducerii

Complexul Energetic Hunedoara a anulat o licitaţie de circa 350 milioane de lei. Sindicaliştii cer demiterea conducerii

Conducerea Complexului Energetic Hunedoara a anulat o licitaţie de circa 350 de milioane de lei pentru achiziţionare de echipament minier, iar Sindicatul "Muntele" îi cere ministrului Energiei demiterea conducerii pentru management defectuos care aduce prejudicii economice societăţii.

Complexul Energetic Hunedoara a anulat o licitaţie de circa 350 milioane de lei. Sindicaliştii cer demiterea conducerii (Imagine: Ana Poenariu/Mediafax Foto)

Directorul general adjunct al CEH, Nicolae Drăgoi , a declarat, luni, pentru MEDIAFAX că a fost anulată licitaţia în valoare de circa 350 de milioane de lei, fără TVA, pentru achiziţionarea echipamentului necesar retehnologizării celor patru unităţi miniere ce aparţin de societatea energetică.

Drăgoi a precizat că decizia de anulare a fost luată vineri de comisia de licitaţie şi că în termen de zece zile va fi demarată o altă licitaţie care să asigure achiziţionarea echipamentului necesar retehnologizării sectorului minier din Valea Jiului.

În urma anulării licitaţiei, Sindicatul "Muntele" i-a cerut, luni, printr-un comunicat de presă, ministrului Energiei, Răzvan Nicolescu, să schimbe conducerea Complexului Energetic Hunedoara pentru a salva societatea care are aproape 6.600 de angajaţi.

"Anularea licitaţiei pentru echipamentul minier este o dovadă clară a lipsei de profesionalism. Este inadmisibil după opt luni să anulezi o licitaţie despre care aveai semnale încă de la început că nu este în regulă. Administraţia a făcut regulile jocului, administraţia le-a încălcat şi apoi a anulat totul ca şi cum timpul ar fi stat în loc în această perioadă. Nu a fost interesată nici măcar de prejudiciile pe care le-a creat. Investiţia era indispensabilă atât pentru oameni, cât şi pentru situaţia economică a societăţii. De aceea, îi cerem ministrului Energiei, Răzvan Nicolescu, să demită conducerea CEH, pentru că nu a îndeplinit un punct din planul managerial, şi propus, şi gestionat de această echipă. Acţiunile echipei manageriale contravin interesului societăţii", a declarat, citat în comunicatul de presă, Petre Nica, preşedintele Sindicatului Muntele.

El mai susţine că, deşi această licitaţie era importantă în economia CEH, administraţia a fost "inadmisibil de permisivă", pe alocuri "chiar împotriva legii" în a prelungi termenul de depunere a ofertei financiare.

"CEH le-a aprobat polonezilor care s-au prezentat la licitaţie, prin adrese oficiale, două amânări pentru depunerea ofertei preliminare, deşi legislaţia în vigoare interzice un astfel de demers", se mai arată în comunicat.

Sindicatul "Muntele" a cerut, în urmă cu o săptămână, conducerii CEH să îşi depună mandatele de onoare, tot din cauza actului managerial defectuos.

Divizia Minieră din cadrul CEH a organizat, în luna ianuarie 2014, o licitaţie pentru achiziţionarea de echipament minier necesar retehnologizării celor patru unităţi miniere din cadrul societăţii. Investiţia de 349.017.487 de lei, valoare fără TVA, urma să reducă atât costul de producţie al cărbunelui, cât şi cel al energiei produse de CEH.

Singurii care s-au prezentat la licitaţie au fost polonezii din asocierea KOPEX-FAMUR, grup care nu a prezentat însă o ofertă financiară aşa cum prevedea caietul de sarcini întocmit de CEH.

CEH are nevoie de un plan de retehnologizare şi eficientizare astfel încât societatea energetică hunedoreană să nu intre în insolvenţă. Cu cele peste 97 milioane de lei pe care le datorează bugetului de stat, Complexul Energetic Hunedoara se clasează, la nivel naţional, pe locul cinci în topul celor mai mari datornici agenţi economici.

Ultima statistică a ANAF arată că, între aprilie-iunie, datoriile către stat ale CEH s-au majorat. Numai restanţele către bugetul de stat au crescut cu peste opt milioane de lei ajungând la 97.377.018 lei faţă de 89.320.144 lei cât înregistra la finele lunii martie. Din această sumă, dobânzile şi penalităţile reprezintă 76.709.959 lei.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri