Complex rezidenţial de lux din Sardinia, aparţinând unui apropiat al lui Putin, pus sub sechestru

Complex rezidenţial de lux din Sardinia, aparţinând unui apropiat al lui Putin, pus sub sechestru

Garda financiară italiană (Guardia di Finanza) a pus miercuri sub sechestru un complex rezidenţial din insula Sardinia, aflat în proprietatea fostului ministru şi bancher rus Petr Olegovich Aven, inclus pe lista oligarhilor sancţionaţi de Uniunea Europeană (UE) după invazia Ucrainei de către Rusia, relatează EFE.

În baza sancţiunilor ce prevăd îngheţarea bunurilor oligarhilor ruşi, Italia a pus sub sechestru acest complex rezidenţial situat în localitatea Punta Sardegna, la nord de Porto Cervo, din care oligarhul rus deţine o treime, în valoare de aproape 4 milioane de euro, potrivit mediilor locale.

Olegovich Aven, în vârstă de 67 de ani şi care a demisionat recent din postul de director la Alfa Bank, prima bancă comercială din Rusia, a fost ministrul al relaţiilor economice internaţionale în mandatul preşedintelui Boris Elţin şi, potrivit revistei Forbes, are o avere de peste 5 miliarde de dolari şi ocupă locul 529 în topul celor mai bogaţi oameni din lume.

Oligarhul este considerat unul dintre cei 50 de miliardari ruşi care se reunesc în mod regulat la Kremlin cu Vladimir Putin, fiind considerat de UE unul dintre principalii exponenţi ai petiţiilor preşedintelui Rusiei.

Aven, care a criticat sancţiunile, a părăsit conducerea Alfa Bank precum şi cea a grupului de investiţii LetterOne, cu sediul la Luxemburg, pe care l-a creat împreună cu un alt magnat rus, Mihail Fridman, unul dintre cei mai activi din Marea Britanie.

Vila lui Aven din complexul Porto Rafael se numără printre primele construite în zona Punta Sardegna.

Miliardarul este cunoscut pentru tragedia prin care a trecut în 2015, când soţia sa Elena, 57 ani, a suferit un infarct în timp ce înota spre reşedinţa, după ce îi salutase pe marinarii de pe iahtul său.

În contextul informaţiilor despre sancţiunile impuse unor foşti bancheri ruşi, Alpha Bank Romania subliniază, într-o precizare transmisă miercuri Agerpres, că nu are nicio legătură şi niciun fel de relaţie cu Alfa-Bank Rusia şi nici cu vreun alt grup financiar-bancar prezent în Rusia, Belarus sau Ucraina. Alpha Bank Romania este membră a Alpha Bank Group, unul dintre cele mai mari grupuri bancare şi financiare din Grecia, fondat în 1879 de către J.F. Costopoulos. Activităţile internaţionale se extind pe lângă România, şi în Regatul Unit, Luxemburg şi Cipru.AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!