Companiile feroviare acuză guvernul de discriminare dacă returnează acciza doar către transportatorii rutieri. Cum e în alte state europene

Companiile feroviare acuză guvernul de discriminare dacă returnează acciza doar către transportatorii rutieri. Cum e în alte state europene

„Aflăm cu surprindere că deja s-au făcut demersuri pentru returnarea parţială a taxei pe carburant numai pentru transportatorii rutieri, nu şi pentru cei feroviari, fapt grav care intervine nepermis în competiţia directă între modurile de transport într-un mod discriminatoriu. De asemenea, se fac demersuri pentru returnarea unei valori de 1,8 lei pe litru din valoarea accizei (după cum a anunţat Ministerul Agriculturii) pentru motorina utilizată în agricultură. Transportul feroviar de mărfuri are un impact major în economia naţională deoarece este considerat un mod de transport strategic, iar permanenta marginalizare a acestuia şi respectiv lipsa finanţării pentru calea ferată poate avea efecte nebănuite“, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Transportatorilor Feroviari din România (ATFER).

Asociaţia arată că introducerea accizei suplimentare va afecta semnificativ preţurile „a tot ceea ce înseamnă transporturi“, afectând grav competitivitatea în domeniu.

Competiţie afectată

„Discriminarea evidentă dintre transportul feroviar şi cel auto este amplificată de perceperea taxei de drum, care din anul 2005 a fost introdusă în acciza pentru motorina utilizată de locomotivele transportatorilor feroviari. Indirect prin plata acestei accize, sistemul de transport feroviar a ajutat la construirea şi modernizarea autostrăzilor şi drumurilor naţionale care sunt folosite de principalul concurent - transportul auto“, potrivit sursei citate.

Reprezentanţii organizaţiei arată transportatorii feroviari nu au fost invitaţi la discuţiile între decidenţii politici şi reprezentanţii transportatorilor rutieri.

Cum e în alte state europene

Potrivit asociaţiei, în unele ţări din Uniunea Europeană această taxa este returnată sau nu se percepe operatorilor de transport feroviar, iar în state care încurajează transporturile ecologice se impun taxe suplimentare pe km parcurs pentru traficul auto.

Asociaţia reuneşte mai multe companii de transport feroviar, printre care Grup Feroviar Român, Transferoviar Grup sau DB Schenker Rail România.

Majorarea accizei pentru carburanţi, de 7 eurocenţi pe litru, a intrat marţi în vigoare, având ca efect creşterea cu 0,41 lei/litru a preţului la benzina cu plumb şi fără plumb, motorină şi petrolul folosit drept combustibil pentru motor (kerosen), potrivit estimărilor Ministerului Finanţelor.

Potrivit calculelor anunţate anterior, acciza pe carburanţi va aduce la buget circa 2 miliarde lei în acest an.

Iniţial, Guvernul intenţiona să aplice acciza de 7 eurocenţi la începutul anului, modificarea fiind însă amânată pentru 1 aprilie.

FMI vrea măsuri de compensare

Andrea Schaechter, şefa misiunii FMI cu România, a declarat marţi că orice exceptare acordată de la plata accizei suplimentare trebuie compensată prin măsuri „cu impact puternic“, astfel încât să nu pună în pericol ţinta de deficit bugetar asumată de Guvern.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

3 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

4 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

5 Ciudată poveste...