Companiile de apă şi cele imobiliare care deţin terenuri trebuie să demonstreze că lucrează pământul. Aeroporturile şi terenurile de golf, lăsate fără subvenţii

Companiile de apă şi cele imobiliare care deţin terenuri trebuie să demonstreze că lucrează pământul. Aeroporturile şi terenurile de golf, lăsate fără subvenţii

„Din ce ne-am făcut o părere, de anul viitor nu vor mai primi subvenţii aeroporturile, terenurile de golf şi probabil că vom pune pe lista neagră şi societăţile imobiliare, care nu sunt excluse de la subvenţii, dar vor trebui să vină cu dovezi suplimentare că pe pământurile pe care le cumpără desfăşoară activitate agricolă“, a declarat Dorel Benu, directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

„Doi ani, Aeroportul Otopeni a primit subvenţie, până ne-am hotărât noi şi l-am pus să-şi retragă cererea. Întreţinea terenul, tăia iarba, dar am considerat că asta nu este o activitate agricolă pentru care merită să primească subvenţii. Nu primeau o sumă mare, ci 10-15.000 de euro“, a arătat Benu.

Lista neagră va fi definitivată în acest an şi va mai include, potrivit lui Benu, societăţi de apă proprietare de terenuri, ONG-uri care au ajuns proprietare de terenuri, dar nu au activitate agricolă, precum şi acele instituţii de cult care nu lucrează pământul .

„Vrem ca pe aceste instituţii care desfăşoară activitate agricolă să le sprijinim ca să demonstreze faptul că exploatează terenurile respective“, a mai spus directorul.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen