Companiile cheltuiesc mai puţin de 5% din venituri pe tehnologie (studiu)

Companiile cheltuiesc mai puţin de 5% din venituri pe tehnologie (studiu)

Companiile din întreaga lume cheltuiesc mai puţin de 5% din venituri pe tehnologie, inclusiv aşa-numitele organizaţii avangardiste în domeniul tehnologiei, care au o viziune şi o strategie bine definite şi un departament de tehnologie dezvoltat, potrivit studiului Deloitte Global Technology Leadership 2020.

Studiul a fost efectuat în rândul a 1.300 de lideri din domeniul afacerilor şi al tehnologiei din 69 de ţări, inclusiv România.

De asemenea, studiul arată că doar 11% dintre organizaţii sunt avangardiste în materie de tehnologie şi că aproape o treime dintre liderii acestor companii (29%) pot juca un rol vizionar, de două ori mai mulţi decât în cazul organizaţiilor tradiţionale (14%).

Asemănările dintre cele două tipuri de organizaţii sunt vizibile şi atunci când vine vorba de bugetele alocate pentru inovaţie, deoarece 20% dintre companiile avangardiste în tehnologie investesc în această zonă, puţin peste procentul organizaţiilor tradiţionale (15%).

"Pandemia a accelerat planurile de adoptare a tehnologiei şi digitalizării, oferind liderilor o oportunitate fără precedent pentru a-şi transforma afacerile. Organizaţiile au nevoie, mai mult ca oricând, de lideri care au cunoştinţe în domeniul tehnologiei, întrucât companiile au devenit mai tehnice, iar studiul chiar subliniază faptul că directorii generali îi privesc pe liderii din domeniul tehnologiei drept parteneri strategici principali, mai mult decât pe liderii tuturor celorlalte funcţii la un loc", a spus Vladimir Aninoiu, Director de Tehnologie în cadrul practicii de consultanţă a Deloitte România.

Conform studiului Deloitte Global Technology Leadership 2020, principalul element care ajută companiile avangardiste în domeniul tehnologiei să depăşească organizaţiile tradiţionale este capacitatea acestora de a utiliza tehnologia în vederea creşterii afacerii, susţinută de cadenţa la nivel operaţional şi de priorităţile strategice, nu numai în interiorul departamentelor de tehnologie, dar şi în întreaga organizaţie. Companiile avangardiste în tehnologie se concentrează pe inovaţie (66%) şi pe clienţi (60%), iar departamentele lor de tehnologie sunt mai implicate pe parcursul întregului proces de inovaţie, din faza de anticipare (52%), până la cea de realizare a prototipului (56%) şi implementare (47%).

Totodată, departamentele de tehnologie ale acestor organizaţii au de 2,5 ori mai multe şanse să fie considerate extrem de eficiente sau foarte eficiente (66%) în definirea experienţelor clienţilor şi a interacţiunilor cu aceştia, în comparaţie cu departamentele de tehnologie din organizaţiile tradiţionale (27%), de la care companiile se aşteaptă să dezvolte astfel de abilităţi în timp. Două treimi dintre liderii de tehnologie (67%) din organizaţiile avangardiste se aşteaptă ca departamentele de tehnologie să contribuie la transformarea abordării faţă de clienţi în viitorul apropiat, în sensul concentrării pe aceştia, comparativ cu doar 43% dintre organizaţiile tradiţionale.

Respondenţii sondajului consideră că profilul liderului care pune organizaţia în mişcare - the kinetic leader - este cel mai potrivit pentru un lider în tehnologie, un vizionar concentrat pe schimbări şi pe evoluţie. Pentru a descrie caracteristicile definitorii ale unor lideri de succes din domeniul tehnologiei în următorii trei ani, 69% dintre respondenţi au folosit cuvinte precum schimbare, viziune, inovaţie şi agilitate, în timp ce 46% au concluzionat că atribute precum abilităţi strategice şi cunoştinţe solide în domeniul tehnologiei sunt extrem de apreciate.

Studiul Deloitte Global Technology Leadership 2020, denumit anterior studiul Deloitte Global CIO, urmăreşte evoluţia organizaţiilor, a departamentelor de tehnologie şi a rolului jucat de liderii din domeniul tehnologiei în cadrul companiilor. Ediţia de anul acesta include răspunsuri din 22 de sectoare, companii care activează în America, Europa, regiunea Asia-Pacific, Orientul Mijlociu şi Africa. Mai multe informaţii despre studiu sunt disponibile aici.

Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanţă, servicii juridice, consultanţă financiară şi managementul riscului, servicii de consultanţă fiscală şi alte servicii adiacente către clienţi din sectorul public şi privat provenind din industrii variate. AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!