Compania de transport poloneză care deținea camionul folosit în atentatul din Berlin, în pragul falimentului

Compania de transport poloneză care deținea camionul folosit în atentatul din Berlin, în pragul falimentului

Compania de transport al cărei camion a fost folosit în decembrie 2016 în atentatul asupra unui târg de Crăciun din Berlin se confruntă cu probleme economice serioase, în condițiile în care marfa pe care o transporta camionul respectiv, reținut de autoritățile germane, s-a deteriorat, iar destinatarii încărcăturii solicită compensații, transmite sâmbătă EFE.

Patronul companiei, polonezul Ariel Zurawski, și-a pierdut vărul în atentatul din decembrie trecut, care era șoferul camionului folosit în atac și care a fost ucis de teroristul care i-a furat vehiculul. Acum, Zurawski se teme că afacerea sa va da faliment dacă nu reușește să acopere pierderile.

"Nici măcar eu nu cunosc valoarea mărfii (materiale de construcție — n.r.), deoarece nimeni nu vrea să-mi spună pentru că este secret comercial. În plus, procuratura germană nu a luat legătura cu noi pentru a ne explica ce se va întâmpla cu încărcătura, așa că mă tem că vom rămâne cu această problemă pe cap", s-a plâns Zurawski la postul TVN24.

Camionul transporta materiale metalice care acum au ruginit și nu mai pot fi folosite, a explicat transportatorul polonez, care a precizat că marfa era asigurată, însă nu și în cazul unor "acte de terorism", scenariu pe care nici măcar compania de asigurări nu-l luase în calcul.

Potrivit DPA, Zurawski le cere autorităților germane să-i returneze camionul și spune că nu dorește să primească compensații din partea statului german, ci pledează doar pentru o decizie rapidă a autorităților germane care să-i permită să repună din nou în circulație camionul.

Atentatul a avut loc la Berlin la 19 decembrie. După ce a furat camionul, un individ identificat drept Amis Anri, de naționalitate tunisiană, a intrat cu vehiculul de mare tonaj într-un târg de Crăciun situat într-o piață centrală din Berlin, ucigând 12 oameni și rănind peste 50. Pe scaunul din dreapta a fost găsit mort șoferul camionului, polonezul Lukasz Urban. Atât camionul, cât și remorca au fost confiscate de autoritățile germane în cadrul anchetei privind atentatul.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!

5 VIDEO Imagini de la atacul Ucrainei în Rusia...