Aproape 150 de kilometri ai rutei turistice „Via Transilvanica“ trec prin Hunedoara, aducându-i pe călători în ținuturile cele mai sălbatice și mai pitorești din vestul României. Cea mai mare parte a acestui traseu străbate de la nord la sud Parcul Natural Grădiștea Muncelului Cioclovina, oferind călătorilor șansa unei incursiuni în trecut și în legendă.

Parcul Natural Grădiștea Muncelului Cioclovina din Hunedoara se întinde pe aproape 40.000 de hectare, în Munții Șureanu, din mijlocul cărora izvorăște Streiul, râul legendar al Sargeției în care Decebal ar fi ascuns comorile dacilor.

Via Transilvanica străbate parcul

Din Valea Streiului, care străbate aproape 90 de kilometri de la izvoarele aflate în apropiere de Sarmizegetusa Regia, până la întâlnirea apelor sale cu râul Mureș, pornesc cele mai multe drumuri și poteci spre atracțiile rezervației.

Relieful carstic din Munții Șureanu a favorizat apariția unor locuri spectaculoase, cum sunt numeroasele cascade și chei, dar și zeci de peșteri, avene, doline și ponoare modelate de apele de munte și de izvoarele subterane. Pădurile au rămas însă marea bogăție naturală a ținutului din Munții Șureanu, ele acoperind peste două treimi din întinderea parcului național.

În vecinătatea întinderilor forestiere, câteva „sate-crâng“, locuite fiecare de câteva familii care se ocupă cu păstoritul, așezări înconjurate de păduri și de pășuni vaste, ocupă coamele dealurilor și platourile montane care se întind pe mii de hectare, la altitudini de circa 1.000 de metri.

Satele arhaice ale ciobanilor

Pe Platoul Luncanilor din centrul Parcului Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina, satele Urşici, Cioclovina, Târsa, Prihodişte şi Alunu sunt risipite pe culmile netede ale munţilor şi au case vechi de lemn, clădite departe de drumurile de pământ, în mijlocul unor mici grădini și livezi.

Curentul electric, reţeaua de apă şi asfaltul nu au ajuns încă în toate cătunele, iar localnicii au rămas fideli unui trai arhaic, lipsit de confortul adus de modernitate.

„Transhumanţa se ţine la noi de ani de zile. Se strâng turmele de 1.000-1.200 de oi, cu care ciobanii pleacă pe jos, la drumul de o săptămână – cu ţoale pe măgari, cu câini, cu mâncarea la straiţă – către locurile de păşunat din munţi“, spunea Dorin Părău, un tânăr crescător de oi din Urșici. Pe timpul verii, ciobanii își duc oile de la deal spre pășunile alpine din munții Retezat, Șureanu, Țarcu și Cindrel.

„Avem și aici destul teren de pășunat, dar când e secetă aici, plecăm cu oile pe munte, prin păduri, pe unde a dat Dumnezeu. Este tot mai greu, pentru că s-au mai părăsit munții, s-au împădurit, s-au închis locurile pe unde treceam cu oile spre Retezat“, spune Barbu Bărbuț, un alt cioban din Urșici.

Din satele platformei Luncanilor se văd la orizont crestele înzăpezite ale Munților Parâng și Retezat și cele mai domoale ale Munților Șureanu și Cindrel, locuri până la poalele cărora ciobanii își poartă, zile în șir, pe drumurile de plai rar călcate de oameni, turmele de oi. În centrul platoului, întinsă pe zece mii de hectare, se află Poiana Omului (video), locul de întâlnire al ciobanilor plecați în transhumanță.

„De când m-am pomenit, se spune că aici, în Poiana Omului, regele Decebal ar fi murit. Așa este legenda locului prin care trec ciopoarele de mii de oi, duse la munte“, spune Duțu Jurj, un cioban din Poiana Omului.

Ținutul marilor cetăți dacice

La nord de culmile Luncanilor se întinde Valea Grădiștii, înconjurată de culmi acoperite de păduri seculare care ascund numeroase rămășițe ale unor așezări antice. Locurile legendare ale Parcului Natural Grădiștea Muncelului Cioclovina înconjoară satul Grădiștea de Munte, aflat 30 de kilometri de Orăștie, sub cetățile dacice Sarmizegetusa Regia și Fețele Albe.

În Grădiștea de Munte locuiesc mai puțin de 150 de oameni. Unii și-au clădit gospodăriile în valea îngustă a râului care traversează ținutul cetăților dacice, alții în locuri retrase și greu accesibile pe versanții care se înalță deasupra râului și a afluenților săi: Valea Rea, Valea Anineșului, Valea Albă, Gerosul și Pustiosul.

Satul Grădiștea de Munte (video), traversat de șoseaua Orăștie-Sarmizegetusa Regia, este ultima localitate prin care trec excursioniștii înainte de a ajunge în capitala dacilor. Drumul de pe Valea Grădiștii se afundă în pădure începând de la poalele fostei mari cetăți dacice Costești, unde un arc de triumf, împodobit cu basoreliefurile unor daci, marchează intrarea în ținutul cetăților dacice.

Șoseaua traversează defileul Grădiștii cale de aproape 20 de kilometri, până în vecinătatea capitalei dacilor.

Din Sarmizegetusa Regia, traseul călătorilor poate continua pe jos, spre Vârful Godeanu (1.659 de metri), pe o cărare care urcă abrupt din capătul nordic al incintei sacre a cetății. Godeanu a devenit o emblemă în ținutul cetăților dacice. Se află la circa două ore de mers din Sarmizegetusa Regia şi este considerat de unii istorici muntele sfânt al dacilor şi locul unde strămoşii noştri aduceau sacrificii lui Zamolxis.

Muntele a fost înconjurat de cea mai mare concentrare de aşezări civile militare şi religioase reperate şi cercetate din toată Dacia, iar la poalele sale se află cele mai multe sanctuare din toată Dacia. De asemenea, este singurul vârf vizibil de pe culmile tuturor cetăţilor dacice din zonă.

Locurile comorilor legendare

La mai puțin de zece kilometri de Sarmizegetusa Regia, deasupra satului Grădiștea de Munte din Hunedoara, se află Platoul Vârtoapelor (video), care păstrează la rândul lui o mulțime de vestigii antice.

În Antichitate, aici ar fi fost o așezare dacică întinsă, iar în partea mai înaltă a platoului montan, care se înalță la aproape 1.000 de metri altitudine, arheologii au descoperit rămășițe ale unor edificii romane (ziduri, țigle și cărămizi), dar și un tezaur de peste 500 de denari republicani.

„Este așezarea romană cea mai apropiată de zidurile capitalei statului dac, al cărei nume însă nu s-a păstrat, dar despre care s-a presupus a fi anticul Ranisstorum“, arăta arheologul Ioan Glodariu, fost coordonator al șantierului arheologic al cetăților dacice din Munții Orăștiei.

O mulțime de peșteri, grote și avene (cavități naturale), ascunse printre stânci, se înfățișează în locurile puțin accesibile ale Vârtoapelor.

În adâncuri, galeriile formează un labirint uriaș, pe care doar câțiva români l-au explorat de-a lungul timpului. Unele peșteri au fost locuite în trecut de călugări, altele au fost adăposturi pentru fugari ori pentru animale sălbatice. Au fost cercetate sporadic de arheologi în anii ’50 și, mai târziu, au fost scormonite de căutătorii de comori, atrași aici de legendele locale.

„Se spune că uneori, noaptea, flăcările bat pe comori. Într-o noapte am văzut ţâşnind vâlvătăile din pădure, o mulțime de flăcări care luminau muntele. Din bătrâni se spunea că în acea zonă fusese îngropată comoara lui Decebal“, relata Maria, o săteancă din Grădiștea de Munte, arătând spre cununile de stânci ale Vârtoapelor.

Alte drumuri forestiere care pornesc din Grădiștea de Munte urcă spre izvoarele Anineșului, unde se află rămășițele mai multor așezări și fortificații dacice mai puțin cercetate de arheologi, dar cunoscute de localnici datorită comorilor descoperite în trecut aici. Alte drumuri forestiere urcă pe Valea Rea, la capătul căreia un schit animă de câțiva ani locurile unde au fost descoperite alte tezaure valoroase.

Ținutul momârlanilor și fundăturile

Alte poteci și drumuri de munte coboară de pe culmile Luncanilor în sudul parcului natural și al județului Hunedoara, unde Valea Streiului desparte Munții Șureanu de masivele Parâng și Retezat.

Aici se află Ţinutul momârlanilor (video), pe ale cărui culmi, câteva cătune uitate de vremuri împânzesc locurile fostelor așezări dacice și ale castrelor militare înființate de romani în timpul războaielor de cucerire a Sarmizegetusei Regia.

Drumurile ciobanilor aflați în transhumanță și ale turiștilor urmează culmile domoale împodobite cu stâne și sălașe, la poalele cărora pâraiele de munte formează nenumărate bucle.

Unele ape curg domol prin văile înconjurate de păduri, dispărând apoi sub pereți uriași de calcar pentru a ieși, la câțiva kilometri în vale, prin gurile unor peșteri faimoase, ca Șura Mare și Cioclovina.

Locurile sunt numite fundături (ponoare), iar pe teritoriul Parcului Natural Grădiştea Muncelului-Cioclovina au fost identificate 57 de ponoare, unele dintre ele având caracter temporar. Cele mai faimoase dintre ele sunt Fundătura Ponorului și Fundătura Ponoriciului.

În urmă cu un secol, o cale ferată forestieră cobora din cătunul Ponorici, ascuns în Munții Șureanu, spre satul Pui, de pe Valea Streiului, centrul uneia dintre cele mai mari comune din județul Hunedoara. Acum, doar câteva poteci ajung deasupra Văii Ponoriciului, unde o veche așezare pastorală s-a afundat în liniștea tulburată din când în când de sălbăticiuni.

„Nu este zi să nu văd, ieşind din pădure pentru a se adăpa la pârâu, căprioare şi cerbi, frumoşi cum rar mai pot fi văzuţi. Noaptea, se aud însă lupii şi urşii dând târcoale acestor locuri şi mare noroc am cu câinii de lângă mine“, spunea Maria, o crescătoare de vite din Lunca Ponoriciului.

Din Lunca Ponoriciului (video), o potecă străbate dealul de-a lungul rămășițelor „marelui zid dacic“ – numit și Troianul, o fostă fortificație complexă menită să apere cetăţile dacice în faţa unei invazii a romanilor dinspre Valea Streiului.

Poteca coboară apoi abrupt în vecinătatea Peșterii Cioclovina, aflată de cealaltă parte a versantului. În subteran, galeriile săpate de apele Ponoriciului se întind pe aproape opt kilometri, formând sistemul carstic Ponorici și Cioclovina.

La vreo două ore de mers pe jos de Lunca Ponoriciului, pe poteca marcată de bornele Via Transilvanica, se înfățișează Fundătura Ponorului (video), depresiunea cunoscută ca „Palma lui Dumnezeu“, datorită înfățișării sale.

Vara, aici mai pot fi văzuți câțiva oameni având grijă de vite și de micile grădini din gospodăriile lor arhaice, risipite pe dealuri. În valea înconjurată de crestele stâncoase și de pădure, pârâul Ponor curge șerpuit peste întinderea netedă de iarbă, împodobită cu căpițe de fân. Izvorul se pierde apoi sub un perete de stâncă, ieșind câțiva kilometri în vale, prin spectaculoasa deschidere a Peșterii Șura Mare din comuna Pui.

„Ceea ce am putut vedea în aceste ținuturi din România este o artă a vieții pe care noi o aveam în Germania în urmă 60-70 de ani și, mai devreme, înainte de Al Doilea Război Mondial. Atunci găseam și acolo un mod de viață asemănător cu al fermierilor de aici. Dar schimbările în Germania s-au derulat foarte repede. Noi vrem să le arătăm copiilor cum pot trăi oamenii în aceste locuri și că sunt norocoși cu o astfel de viață. În niciun caz nu sunt lipsiți de noroc să trăiască astfel“, relata Ingo Dorsten, unul dintre turiștii germani care au explorat Fundătura Ponorului.

Patrimoniu protejat

Parcul Natural Grădiştea Muncelului Cioclovina a fost înfiinţat în 1979 în Munţii Şureanu și cuprinde o suprafață de peste 38.000 de hectare. Aria protejată ocupă teritoriul administrativ al comunelor Pui, Orăştioara de Sus şi Boşorod, iar în satele de munte de pe raza lui trăiesc în total mai puțin de 2.000 de oameni.

Pe teritoriul parcului național se află cetățile dacice Sarmizegetusa Regia, Costești, Blidaru și Piatra Roșie, aflate din 1999 în Patrimoniul cultural mondial UNESCO, dar și alte așezări dacice mai puțin cunoscute. Tot aici se află marile castre de marș înființate de romani pe culmile care înconjoară Sarmizegetusa Regia.

Zeci de peșteri pot fi explorate pe teritoriul parcului. Peştera Cioclovina (video), cea mai faimoasă dintre ele, se află într-un perete de stâncă de la marginea cătunului Cioclovina, la patru kilometri de cetatea dacică Piatra Roşie şi la circa 20 de kilometri de Sarmizegetusa Regia. Aici au fost descoperite mai multe tezaure antice care arată că una dintre sălile sale subterane ar fi fost folosită ca sanctuar. La fel de spectaculoasă, dar mai puțin accesibilă, este Peştera Şura Mare, de la marginea satului Ohaba Ponor.

„Poarta“ peşterii are o înălţime de peste 30 de metri, iar în adâncuri, reţeaua de galerii săpate de apele râului Ohaba se întinde pe mai mult de 11 kilometri. În apropiere se află Peştera Şura Mică, cu o deschidere înaltă de 20 de metri, în care apele formează o cascadă spectaculoasă.

Turiştii pot ajunge pe traseele parcului din localităţile hunedorene Costeşti, Măgureni, Boşorod, Pui, Ponor, Baru, Crivadia şi de pe văile Streiului şi Băniţei. Cei care plănuiesc excursii mai lungi în parc sunt sfătuiţi să se doteze cu hărţi, busole sau GPS-uri, încălţăminte adecvată pentru munte, truse de prim ajutor, lanterne şi saci menajeri. De asemenea, ei trebuie să ţină cont de avertizările meteorologice.