Peșterile din Munții Șureanu, regiunea din România care a păstrat urmele celei mai mari concentrări de așezări dacice, au fost locuite de oameni cu mii de ani înainte ca în împrejurimile lor dacii să își înalțe cetățile solide de piatră și lemn.

Peșterile din Munții Șureanu, regiunea din România care a păstraturmele celei mai mari concentrări de așezări dacice, au fost locuite de oameni cu mii de ani înainte ca în împrejurimile lor dacii să își înalțe cetățile solide de piatră și lemn.

Peșterile Cioclovina (video), Șura mare, Bolii, Bordul Mare și Tecuri sunt declarate monumente ale naturi și își impresionează vizitatorii prin relieful lor, dar au stârnit de-a lungul timpului și fascinația oamenilor de știință care le-au cercetat.

În unele dintre ele au fost descoperite rămășițele oamenilor preistorici, a sanctuarelor, locuințelor și uneltelor lor, ajutându-i astfel pe arheologi să descopere cum trăiau cei mai vechi locuitori de pe teritoriul actual al României.

Peștera Bordul Mare a păstrat cea mai veche vatră de foc

Aflată în Munții Șureanu, deasupra satului Ohaba - Ponor și a văii Streiului, Peștera Bordul Mare, cu o dezvoltare de circa 20 de metri, a păstrat urmele lăsate de oamenii care au locuit-o în Paleolitic.

A fost cercetată pentru prima dată în anii ‘20, iar arheologii au descoperit aici rămășițele celei mai vechi vetre de foc de pe teritoriul României, folosite pentru încălzit și prepararea hranei.

În jurul vetrelor, oamenii Epocii de Piatră au construit adăposturi speciale din crengi, ierburi, piei de animale, menite să apere de vânt atât omul cât și focul, arăta arheologul Ion Horațiu Crișan, în volumul „Medicina în Dacia”, reeditat de Editura Dacica în 2007. Oase de urs și de vite, dar și câteva vestigii arheologice,

„Un fapt deosebit de important și interesant constituie descoperirea în Peștera Bordul mare de la Ohaba ponor a cavității articulare a oaselor șoldurilor de urs, retezate cu grijă. S-a lăsat doar un mâner pentru prins. Acesta a fost primul opaiț care, alimentat cu grăsime animală, a dat lumina necesară în negura peșterii, după acoperirea jarului pentru păstrarea focului neadormit”, arăta Ion Horațiiu Crișan (1928 - 1994).

Peștera a fost locuită și în epoca dacică și în Evul Mediu, iar oamenii de știință au descoperit aici o fibulă, veche din secolul al III-lea î. Hr., pe care au considerat-o o ofrandă pe care anticii ar fi adus-o zeităților. Așadar, peștera ar fi avut și rolul unui sanctuar.

„Situat într-o zonă de munte, având în ansamblu numeroase obiective carstice, situl a atras atenția multor comunități umane, pe parcursul istoriei. Iar întrebuințările care i-au fost conferite au fost și ele diverse. A fost folosit de unii ca spațiu pentru locuit, de alții ca adăpost temporar, iar pentru alții o poartă spre celălalt tărâm”, informa Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva,

Peștera Șura Mare, cu poartă de 30 de metri

În apropierea peșterii Bordul Mare, la marginea satului Ohaba Ponor o altă peșteră i-a fascinat pe oamenii de știință.

Mai mult decât rămășițele adăposturilor preistorice, Peștera Șura Mare (video) impresionează prin dimensiunile sale. „Poarta” peşterii are o înălţime de peste 30 de metri, iar în adâncuri, reţeaua de galerii săpate de apele râului Ohaba, se întinde pe mai mult de 11 kilometri.

Peştera Şura Mare din Hunedoara adăpostea în anii ’60 – ‘70 una din cele mai mari colonii în hibernare din Europa, însumând peste 100.000 de indivizi de Pipistrellus pipistrellus şi Miniopterus schreibersii. Observaţii recente în această peşteră au pus în evidenţă prezenţa în continuare a unei mari populaţii de lilieci (circa 40.000 de indivizi).

Este unică și pentru că în Sala mare (Mendip) a peşterii, aflată la circa 2,5 kilometri de intrare, se află cele mai mari gururi (bazine) din ţară. Aici, o cascadă de peste 20 de metri transformă sala uriașă într-un paradis subteran.

Galeria principală a peşterii depăşeşte trei kilometri şi este dificil de parcurs din cauza numeroaselor lacuri, cascade şi baricade din bolovani imenşi. Tavanul ei atinge însă înălţimea de 40 de metri în unele locuri. În apropiere se află Peştera Şura Mică, cu o deschidere înaltă de 20 de metri, în care apele formează o cascadă spectaculoasă.

Cum a fost descoperită Peștera Tecuri

În Munții Șureanu, tot pe cursul inferior al Streiului (video), într-un loc ascuns deasupra satului Baru, la o altitudine de circa 900 de metri, se înfățișează intrarea în Peștera Tecuri - declarată rezervație a naturii.

Peștera Tecuri are o lungime de circa 500 de metri, iar intrarea în interiorul ei se face printr-un aven de 12 metri.

A fost descoperită întâmplător, de un localnic, în 1947, după ce în ținutul izolat al munților Șureanu a fost înființată o colonie muncitorească pentru exploatarea pădurilor.

„Prin 1947, Ioan Albani, momârlan (numele băştinăşilor din zonă) din Crivadia, sătuc de la poalele Şureanului şi Retezatului, aflat doar la câteva ore de mers pe jos de locul de asalt asupra pădurii (Tecuri - Bojiţa - Poiana), ajunge prin codrul întunecat pe marginea unui puţ în piatră, larg deschis, capcană perfectă dacă vii dinspre susul pantei. Om în putere, curios, prăvale un brad în hăul umed şi se încumetă să coboare pe cioturile lui de crengi, special tăiate ca să-i servească ca trepte pentru picioare şi mânere pentru mâini. În sala de la baza puţului alege coborârea spre direcţia mai largă, pe un povârniş de pământ şi - după câteva zeci de metri - iată-l pe marginea unui lac serios. Nu descoperirea Peşterii Tecuri îi atrage admiraţia şefilor, ci primeşte primă pentru că a găsit apă. Şi într-adevăr era mai uşor de scos apă din adânc pentru cei care în preajmă munceau vârtos la împinsul lemnelor, aici aproape fiind rampa de încărcare a funicularului, decât să fie adusă de la mai mare distanţă”, informa Clubul de Speologie „Emil Racoviță” București.

Peștera a atras de atunci atenția oamenilor de știință, dar nu a fost explorată în întregime, fiind dificil de parcurs. Este recunoscută pentru coralii, stalactitele și microcristalele care o împodobesc, pentru lacul său subteran și pentru marea sa podoabă, o stalactită albă, cu reflexii roz, înaltă de peste șapte metri.

Peşterile Cioclovina şi Ponorici, legate printr-un labirint subteran

Mai faimoasă și mai bogată în vestigii, Peștera Cioclovina din Munții Șureanu se află la patru kilometri de cetatea dacică Piatra Roşie şi la circa 20 de kilometri de Sarmizegetusa Regia, însă a fost locuită cu mii de ani înainte de înființarea celor două mari așezări dacice.

Poarta de intrare în complexul carstic Ponorici - Cioclovina, traversat de apele Ponoriciului (pârâul Luncani) duc spre un labirint subteran, care îşi întinde galeriile pe mai mult de opt kilometri şi cuprinde aproape 70 de cavităţi.

În sălile şi galeriile din interiorul ei au fost descoperite urme de locuire din prima epocă a fierului, schelete de animale, dar şi un craniu uman vechi de circa 30.000 – 40.000 de ani.

Craniul uman, descoperit la sfârşitul anilor ’30, în timpul exploatărilor de guano, arată vechimea locuirii acestei peșteri, însă ceea ce i-a uimit pe oamenii de știință care l-au cercetat au fost urmele de pe el. Concluzia unor savanți australieni a fost că omul fusese ucis, într-o confruntare față în față, iar trupul său fusese lăsat în peșteră.

În Sala Tezaurului, a fost descoperit un tezaur valoros de podoabe vechi de la finalul epocii bronzului (1350 - 1150 a. Chr.), care conţinea peste 6.000 de obiecte de bronz, chihlimbar, sticlă şi faianţă. Piesele ar fi fost depuse ca ofrande într-un sanctuar înfiinţat sub pământ.

În secolul XX, unele galerii ale Cioclovinei au fost exploatate după descoperirea unor zăcăminte de guano-fosfaţi („bălegar de lilieci”), întinse pe circa 1,5 hectare.

Deasupra peşterii Cioclovina, se află rămăşiţele unui presupus sistem de fortificaţii dacice, format dintr-un val de pământ şi piatră cu o lungime de circa 2,5 kilometri.

La capătul zidului antic turiştii găsesc Peştera Ponorici, poarta de intrare în adâncuri a izvorului Ponorici (Luncani).

Peștera Bolii, singura accesibilă pe tot parcursul ei

Dintre peșterile mari din Munții Șureanu, doat Peştera Bolii, din vecinătatea Petroşaniului şi a Petrilei, poate fi vizitată pe întreaga sa lungime, de aproape 500 de metri.

Peștera are forma unui tunel cotit şi a fost săpată în vechile calcare Jurasice ale Dealului Bolii de către pâraiele Jupâneasa şi Galbina, la o altitudine de 720 de metri.

„Poarta mare” a peşterii are o lărgime de 20 de metri şi o înălţime de 10 metri. Peştera Bolii a fost folosită încă din perioada interbelică drept loc pentru concerte şi reprezentaţii de dans, ca urmare a acusticii deosebite din interiorul ei.

În apropiere de Peştera Bolii se află ruinele cetăţii dacice Băniţa, aflată în patrimoniul UNESCO alături de alte cinci foste aşezări antice din munţii Şureanu: Sarmizegetusa Regia, Blidaru, Luncani – Piatra Roşie, Costeşti şi Căpâlna.

„În Parcul Natural Grădiștea Muncelului Cioclovina sunt peste 400 de peșteri, avene și galerii de prospecțiune minieră. Doar Peștera Bolii este amenajată și poate fi vizitată cu ajutorul unei lanterne, fără echipament specializat, restul peșterilor și avenelor nu pot fi vizitate, din motive de protecție a ecosistemului subteran și accesibilitate, necesitând autorizația CPS (Comisia Patrimoniului Speologic) și avizul APNGM-C (Administrația Parcului Natural Grădiștea Muncelului Cioclovina) precum și asigurarea cu corzi sau echipament de scufundare”, arată reprezentanții parcului național Grădiștea Muncelului Cioclovina, o rezervație de aproape 40.000 de hectare care cuprinde în întinderea ei Munții Șureanu.