Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei constată că România nu respectă integral deciziile CEDO

Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei constată că România nu respectă integral deciziile CEDO

Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei, reunit de marţi până joi pentru a monitoriza executarea deciziilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, a adoptat mai multe decizii privind România. Deciziile CEDO sunt obligatorii pentru statele membre ale Consiliului, conform Articolului 46 din Convenţia privind Drepturile Omului, reaminteşte comunicatul Comitetului.

În dosarul Rezmiveş şi alţii şi grupul Bragadireanu împotriva României, CEDO s-a pronunţat asupra condiţiilor inumane şi degradante de detenţie şi a lipsei unor căi de atac efective la nivel naţional. Comitetul de Miniştri a salutat "angajamentul ferm demonstrat de Guvernul României" şi şi-a exprimat "satisfacţia faţă de măsurile incluse în planul de acţiune revizuit, prezentat în noiembrie 2020, şi aşteptarea fermă ca guvernul să continue să asigure tot sprijinul necesar pentru punerea lor în aplicare efectivă şi la timp".

Comitetul a luat însă notă "cu îngrijorare de supraaglomerarea persistentă în sistemul penitenciar" şi a subliniat "importanţa unei acţiuni rapide şi decisive pentru a remedia această problemă, în special având în vedere implicaţiile sale umanitare".

Comitetul "solicită, prin urmare, autorităţilor să transmită detalii cu privire la măsurile legislative suplimentare anunţate în planul de acţiune revizuit şi cu privire la impactul preconizat al acestora şi le adresează apelul de a se baza pe indicaţiile Curţii europene din hotărârea pilot Rezmiveş şi alţii şi pe activitatea relevantă a Consiliului Europei, pentru a se asigura că aceste măsuri vor permite îndeplinirea obiectivelor urmărite.

În acelaşi timp, Comitetul adresează autorităţilor apelul de a îşi intensifica eforturile de identificare şi punere în aplicare rapidă a unor soluţii adecvate şi suficiente la deficitul persistent de personal medical calificat în sistemul penitenciar".

În speţa Grupul Săcăleanu împotriva României, privind neaplicarea sau întârzierea punerii în aplicare a hotărârilor judecătoreşti definitive de către stat, Comitetul îşi exprimă profunda îngrijorare faţă de "lipsa de progrese tangibile în adoptarea de măsuri legislative pentru a garanta punerea în aplicare voluntară şi la timp a hotărârilor judecătoreşti care stabilesc obligaţii pecuniare şi nepecuniare în sarcina statului şi subliniază din nou necesitatea de a oferi căi de atac efective atunci când statul nu se conformează voluntar şi prompt".

"Subliniind din nou importanţa crucială a unui angajament puternic la un nivel politic înalt pentru a îndeplini obligaţiile României în temeiul articolului 46 alineatul (1) din Convenţia europeană a drepturilor omului, Comitetul îndeamnă autorităţile române să îşi intensifice eforturile pentru a se asigura că procesul legislativ este finalizat rapid".

Comitetul anunţă de asemenea "intenţia de a examina necesitatea de a-şi intensifica acţiunea de supraveghere în lipsa progreselor tangibile la următoarea sa examinare a acestei chestiuni, prevăzută a avea loc în luna martie 2022".

În cazul Grupul Străin şi alţii şi Maria Atanasiu şi alţii privind procesul de reparaţie pentru proprietăţile naţionalizate în timpul regimului comunist, Comitetul "consideră că este imperativ ca autorităţile române, în special factorii cheie de decizie, să demonstreze un angajament puternic pentru a ajunge la o soluţionare adecvată şi definitivă a acestor probleme".

Comitetul îndeamnă cu insistenţă autorităţile române să elaboreze şi să pună în aplicare de urgenţă măsuri adecvate şi suficiente pentru a finaliza acest proces în concordanţă cu obligaţiile care rezulta din hotărârile Curţii, inclusiv hotărârea pilot Maria Atanasiu şi alţii".

Comitetul va analiza la următoarea examinare, cel mai târziu în iunie 2022, "necesitatea de a-şi intensifica acţiunea de supraveghere în lipsa progreselor decisive". AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…