Comisiile de buget, finanțe și de muncă au decis majorarea salariilor personalului din sănătate și învățământ

Comisiile de buget, finanțe și de muncă au decis majorarea salariilor personalului din sănătate și învățământ

Deputații din Comisiile de buget, finanțe și de muncă au adoptat, luni, mai multe amendamente la Ordonanța 20/2016 referitoare la salarizarea din sectorul bugetar, care prevăd majorarea salariilor mai multor categorii de personal.

Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, a susținut că aplicarea amendamentelor va avea la un impact bugetar de 3-4 miliarde de lei.

"Vor fi între 3 și 4 miliarde de lei în plus cu ceea ce ați făcut dumneavoastră astăzi, de la 1 decembrie 2016. Este vorba de 3-4 miliarde de lei peste cele 2,6 miliarde de lei care este impactul Ordonanței 20. (...) Asta duce la 5-6 miliarde lei creștere masă salarială decisă în anul acesta. Față de 57 miliarde masă salarială, crește practic toată masa salarială din sistem cu încă 5-6 miliarde, numai într-un act. (...) Ca să știm cum stăm și, evident, un premiu Nobel pentru cel care o să facă deficitul pe zona asta", le-a spus Pîslaru deputaților din comisii.

Deputații din cele două comisii au aprobat un amendament referitor la sistemul sanitar care prevede că, "începând cu 1 decembrie 2016, sporurile și alte drepturi salariale specifice activității se vor calcula prin raportare la salariul de bază''.

Un alt amendament adoptat prevede că, "începând cu data de 1 ianuarie 2017, salariile de bază ale personalului din învățământ existente în plată la data de 31 decembrie 2016 se majorează în medie cu 15%, conform normelor metodologice elaborate de Ministerul Educației și aprobate prin Hotărâre de Guvern, în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a ordonanței".

Totodată, angajaților din sistemul de asistență socială li se vor mări salariile în medie cu 15%, potrivit unui alt amendament adoptat.

Deputații Comisiei de muncă și buget au aprobat și un amendament prin care cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul din aparatul propriu al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate se majorează cu 25 % față de nivelul acordat pentru luna august 2016. Salariile se vor majora efectiv începând cu 1 decembrie 2017.

Începând cu aceeași dată, salarizarea personalului din cadrul Caselor de Asigurări de Sănătate Județene, a Municipiului București și din cadrul Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești se stabilește de la nivelul de 85 % din salariile stabilite la nivel central pentru personalul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, pe baza unei metodologii aprobate prin ordin al președintelui CNAS. Stabilirea nivelului drepturilor salariale ale personalului menționat mai sus se aprobă prin ordin al președintelui CNAS, mai prevede amendamentul.

Amendamentele au fost adoptate în lipsa deputaților liberali care au părăsit ședința.

Comisiile de buget, finanțe și de muncă vor continua discuțiile, marți dimineață, asupra Ordonanței de Urgență 20/2016. De asemenea, Comisia juridică urmează să se pronunțe.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…