Comisia pentru legile Justiţiei începe dezbaterile generale pe modificările codurilor penale

Comisia pentru legile Justiţiei începe dezbaterile generale pe modificările codurilor penale

Comisia specială parlamentară pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul Justiţiei începe miercuri dezbaterile generale asupra modificărilor codurilor penale.

Potrivit ordinii de zi a lucărilor comisiei, miercuri, începând cu ora 12,00, vor avea loc dezbaterile generale asupra iniţiativelor legislative de modificare a Legii 286/2009 privind Codul penal, Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală şi Legii 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

În urmă cu două săptămâni, membrii comisiei au decis ca cele trei iniţiative legislative pentru modificarea codurilor depuse la Biroul permanent al Senatului să fie supuse dezbaterilor. S-a dat termen două săptămâni pentru ca toţi cei care doresc să depună amendamente să poată face acest lucru.

Urmează să fie invitaţi la dezbateri reprezentanţi ai CSM - Secţia de judecători şi Secţia de procurori, ai Ministerului Justiţiei, ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ai Parchetului General, ai Asociaţiei Magistraţilor, ai Uniunii Naţionale a Judecătorilor, ai Forumului Judecătorilor, ai asociaţiilor procurorilor, Uniunii Naţionale a Barourilor şi reprezentanţi ai mediului academic. AGERPRES


populare
astăzi

1 Așa o fi?

2 DOCUMENT Comisia de la Veneția, palmă grea dată agaricilor care au anulat alegerile!

3 Surpriză! / Trei avioane Boeing 747 încărcate cu arme americane pentru Ucraina au aterizat la un important centru logistic

4 Amănunte care dau fiori despre Clanul Remmo

5 76 de milioane de oameni au văzut asta în 24 de ore...