Comisia juridică trebuie să prezinte până luni raport în cazul deputatului Florin Popescu
Secretarul Camerei Deputaţilor, Nicolae Mircovici, a declarat că Biroul Permanent a luat act de scrisoarea ministrului Justiţiei şi a sesizat Comisia juridică, aceasta având termen trei zile lucrătoare pentru a întocmi un raport, astfel încât luni la prânz raportul să poată fi prezentat Biroului, arată Mediafax.
El a mai spus că după prezentarea raportului Comisiei juridice, Biroul Permanent are la dispoziţia cinci zile lucrătoare pentru a convoca plenul Camerei, iar acesta să se pronunţe în cazul lui Florin Popescu.
„Vom avea Birou Permanent luni şi probabil între 5 şi 7 mai, cu ocazia votului final pe proiectele de lege, să aibă loc şi votul plenului pe acest raport”, a precizat Mircovici.
Şedinţa de joi a Biroului Permanent a durat câteva minute şi a avut ca singur punct pe ordinea de zi scrisoarea ministrului Justiţiei privindu-l pe Florin Popescu. La şedinţă au fost prezenţi câţiva membri ai conducerii Camerei.
Ministrul Justiţiei a cerut joi dimineaţă încuviinţarea arestării lui Florin Popescu
Cererea de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Florin Popescu a ajuns joi la Camera Deputaţilor, solicitarea fiind trimisă în cursul dimineţii de către ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc.
Procurorul general Tiberiu Niţu i-a transmis, miercuri, ministrului Justiţiei referatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru a solicita încuviinţarea arestării preventive a deputatului Florin Popescu. Acesta este acuzat că ar fi cerut mită 80 de tone de pui în campania electorală din 2012.
„În temeiul art. 72 alin. 2 din Constituţia României şi art. 195 alin. 1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor republicat, în temeiul art. II din Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 7/2011, raportat la prevederile art. 202 Cod procedură penală, şi existând cazul prevăzut de art. 223 alin. 2, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a transmis ministrului Justiţiei referatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a solicita încuviinţarea arestării preventive a deputatului Popescu Florin-Aurelian pentru faptele descrise în referatul întocmit de procurorul de caz”, precizează Parchetul General.
Florin Popescu ar fi cerut mită aproape 80 de tone de pui
Demersul vine după ce procurorii anticorupţie au cerut aviz pentru arestarea preventivă a lui Florin Popescu, în dosarul în care acesta este acuzat că a cerut administratorului unei firme aproximativ 80 de tone de pui, în valoare de peste 400.000 lei, pentru a le da cetăţenilor în campania electorală din iunie 2012.
Potrivit unui comunicat emis de DNA, procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă Florin Aurelian Popescu, la data faptelor preşedinte al organizaţiei Dâmboviţa al unui partid politic, în prezent deputat. Acesta este acuzat de folosirea influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
Anchetatorii au precizat în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale că, în anul 2012, Florin Popescu, folosind influenţa şi autoritatea de preşedinte al organizaţiei judeţene Dâmboviţa al unui partid politic, i-ar fi cerut administratorului unor societăţi comerciale (denunţător în cauză) cantitatea de 60 sau 70 tone pui (grill), cu o valoare de peste 400.000 de lei, pentru a o distribui cetăţenilor în scop electoral, în contextul campaniei electorale din luna iunie 2012.
Pentru a acoperi aceste fapte, omul de afaceri respectiv ar fi livrat produsele în pungi neinscripţionate, dintr-un spaţiu de depozitare închiriat şi folosit de o societate comercială care nu îi aparţinea.
Detaliile privind livrarea, transportul şi locurile de descărcare a produselor ar fi fost stabilite de Florin Popescu cu o persoană, auditor financiar şi cenzor la una din firmele omului de afaceri denunţător, la cererea acestuia din urmă.
Florin Popescu a fost lider al filialei PDL Dâmboviţa şi preşedinte al CJ Dâmboviţa în mandatul 2008-2012. În decembrie 2012, Florin Popescu a obţinut un mandat de deputat în Dâmboviţa. La începutul lunii februarie 2014, Florin Popescu a demisionat din PDL, iar ulterior s-a înscris în PMP.
Sursa: adevarul.ro