Comisia juridică a Camerei Deputaților a aprobat cererea de reținere și arestare pentru Marko Attila Gabor

Comisia juridică a Camerei Deputaților a aprobat cererea de reținere și arestare pentru Marko Attila Gabor

Comisia juridică a Camerei Deputaților a aprobat luni cererea DNA în cazul deputatului UDMR Marko Attila Gabor de încuviințare a reținerii și arestării preventive, într-un nou dosar penal.

Potrivit vicepreședintelui Comisiei juridice Ciprian Nica, pentru reținere au fost 17 voturi "pentru", unul "împotrivă" și unul nul, iar pentru arestare preventivă au fost 16 voturi "pentru", unul "împotrivă", o abținere și un vot nul.

"Nu am reușit să luăm legătura cu domnul deputat, au venit în schimb reprezentanții domniei sale, două doamne avocat, le-am întrebat dacă au luat legătura cu el și ne-au spus că dânsul se află în Ungaria, comunică cu Parchetul prin avocați și cu avocații comunică prin email. Are un mesaj, că nu se sustrage reținerii sau arestării pentru că vrea să-și dovedească nevinovăția, prin urmare cred că la Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când se va face cererea DNA cu privire la arestare, va merge numai doamna avocat însoțită de asistentă și va susține cauza", a spus Nica la finalul ședinței Comisiei juridice.

Procurorul general Tiberiu Nițu a transmis joi ministrului Justiției cererea și referatul cauzei în baza cărora să solicite Camerei Deputaților încuviințarea reținerii și arestării preventive a deputatului UDMR Marko Attila Gabor, acuzat de trei infracțiuni de abuz în serviciu în dosarul ANRP. AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Doamne, în ce țară am ajuns să trăim? / O nouă mizerie care scârbește comisă de Justiția din Ro!