Comisia Europeană: Șase țări riscă să încalce reglementările privind deficitul în 2018
Bugetele naționale a șase state din zona euro ar putea încălca anul viitor reglementările UE privind deficitul bugetar, în timp ce Italia, Franța și Belgia nu au reușit să-și reducă datoria publică în linie cu cerințele blocului comunitar, a avertizat miercuri Comisia Europeană (CE), transmite Reuters.
Germania, Lituania, Letonia, Luxemburg, Finlanda și Olanda, precum și Estonia, Irlanda, Cipru, Malta și Slovacia îndeplinesc integral sau în linii mari reglementările din așa numitul Pact de stabilitate și creștere (SGP). "Pentru Franța, Belgia, Italia, Austria, Portugalia și Slovenia, planurile proiectelor de buget prezintă riscul neîndeplinirii cerințelor pentru 2018 conform SGP",
precizează Executivul comunitar.
Reglementările stabilesc că statele membre ale UE trebuie să aibă deficit bugetar sub 3% din PIB și datoria publică sub 60% din PIB.
Comisia Europeană a informat că Franța, Belgia și Italia nu și-au redus datoria în ritmul cerut de reglementările UE, scoțând în evidență situația Italiei, care are al doilea cel mai ridicat nivel al datoriei publice din UE după Grecia, de peste 130% din PIB.
"În cazul Italiei, nivelul ridicat persistent al datoriei guvernamentale este un motiv de îngrijorare. Comisia Europeană intenționează să reevalueze în primăvara anului viitor modul în care țara îndeplinește obiectivul de reducere a datoriei în ritmul cerut de reglementările UE", se arată în comunicatul CE.
În septembrie, Comisia Europeană avertizase Italia, Franța, Portugalia și Belgia că planurile lor privind proiectele de buget pe 2018 prezintă riscul de a nu îndeplini țintele UE privind deficitul și datoria și ceruse Spaniei un proiect de buget actualizat, care să conțină mai multe informații.
În scrisori adresate Guvernelor de la Roma, Paris, Lisabona, Bruxelles și Madrid, Executivul comunitar a subliniat că reducerea deficitelor lor structurale este sub nivelul reglementărilor cerute de UE.
AGERPRES