Comisia Europeană le oferă 2.000 de euro refugiaţilor din taberele greceşti dispuşi să revină în ţările lor

Comisia Europeană le oferă 2.000 de euro refugiaţilor din taberele greceşti dispuşi să revină în ţările lor

Comisia Europeană a anunţat joi crearea unui mecanism temporar prin care migranţii aflaţi în Grecia să fie stimulaţi să revină în ţările lor, aceştia urmând să primească 2.000 de euro de persoană dacă acceptă reîntoarcerea în ţările de origine, cel mult 5.000 de persoane putând să beneficieze de acest program, relatează agenţiile EFE şi DPA.

Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a declarat la Atena la o conferinţă de presă comună cu ministrul grec pentru migraţie, Notis Mitarakis, că obiectivul acestui program este să decongestioneze taberele de refugiaţi suprapopulate din insulele greceşti, unde circa 20.000 de migranţi stau în condiţii precare.

La rândul său, ministrul grec a avertizat că atât Grecia cât şi Uniunea Europeană în ansamblu se confruntă cu o ameninţare asimetrică la graniţele sale terestre şi maritime cu Turcia, după ce preşedintele Recep Tayyip Erdogan a deschis frontierele către Europa pentru refugiaţii aflaţi pe teritoriul Turciei, care în total sunt circa 3,7 milioane. Turcia ''foloseşte oamenii oprimaţi drept pioni'', a spus Notis Mitarakis.

Comisarul Ylva Johansson a anunţat de asemenea că şapte state membre ale UE (Germania, Franţa, Irlanda, Portugalia, Finlanda, Croaţia şi Luxemburg) vor prelua împreună cel puţin 1.600 de migranţi copii şi adolescenţi (minori neînsoţiţi) din taberele greceşti. ''Ne lipseşte în continuare o politică (europeană) comună în materie de politică privind migraţia şi azilul şi mă ocup în prezent de acest subiect'', a mai spus ea, precizând că în aprilie va anunţa unele propuneri ale Comisiei Europene privind această chestiune. AGERPRES


populare
astăzi

1 Bineînțeles, PSD / Interesantă poveste, sugestive poze

2 Țară condusă de panarame mincinoase! Citiți ce sume alocă sinecurilor în timp ce se plâng că nu au bani pentru indexarea pensiilor!

3 „Rușine să vă fie!” / Val de reacții în urma unei postări a Ambasadei SUA la București despre rezoluția SUA privind Ucraina

4 Recunoașteți personajul?

5 Metoda odioasă prin care au fost jefuite marile bogății ale României, descrisă de CIA