Comisia Europeană lansează bătălia pentru bugetul multianual al UE post-Brexit

Comisia Europeană lansează bătălia pentru bugetul multianual al UE post-Brexit

Membrii Comisiei Europene s-au reunit miercuri pentru a conveni proiectul viitorului cadru financiar multianual 2021-2027 care este de aşteptat să dea naştere unor dezbateri intense între statele membre ale Uniunii Europene în legătură cu modalităţile de finanţare a deficitului financiar cauzat de ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar, transmite Reuters.

Un proiect de buget intrat în posesia Reuters a confirmat planurile de sporire a fondurilor alocate cercetării şi tehnologiei digitale, stabilităţii zonei euro, compensării zonei euro şi, în special, apărării comune şi pazei frontierelor.

De asemenea, este introdus un nou mecanism de a penaliza ţările - mai ales cele foste comuniste - ale căror guverne încalcă regulile UE privind asigurarea independenţei sistemului judiciar şi statul de drept. Statele respective ar putea fi supuse unei tăieri a finanţărilor de la bugetul comunitar.

''Un buget pentru o Europă care protejează, consolidează şi apără'', a menţionat Comisia Europeană în proiectul său de buget multianual, solicitându-le celor 27 de state care vor rămâne în UE să acopere un deficit de cel puţin 10 miliarde de euro anual, cauzat de Brexit, începând din anul 2020.

Comisarul european pentru buget, Gunther Ottinger, care va prezenta miercuri la prânz propunerile CE, a afirmat că disputele între ţările membre privind viitorul buget multianual al UE sunt inerente. ''Vor fi reduceri, ceea ce atrage critici din partea multor ţări, şi vor fi noi cheltuieli, ceea ce va face ca alte ţări să fie nemulţumite'', a spus el.

Unii dintre cei mai bogaţi contributori la bugetul UE, precum Olanda şi Suedia, au anunţat deja că nu vor plăti mai mult pentru a acoperi deficitul cauzat de Brexit.

Germania şi Franţa au declarat că sunt dispuse să-şi suplimenteze contribuţiile la bugetul UE în măsura în care cele două ţări sunt de acord cu obiectivele acestuia.

Ottinger a menţionat că plăţile directe către agricultori, ce reprezintă aproape o treime din întregul buget comunitar, vor fi tăiate cu circa 5% în termeni generali, marile exploataţii agricole având plafonate aceste subvenţii. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”