Comisia Europeană intenţionează să reducă fondurile pentru agricultură şi coeziune (sursă AFP)

Comisia Europeană intenţionează să reducă fondurile pentru agricultură şi coeziune (sursă AFP)

Comisia Europeană intenţionează să propună, în proiectul de buget pe perioada 2021-2027 care va fi prezentat pe 2 mai, reducerea cu maximum 10% a fondurilor pentru politica agricolă comună (PAC) şi pentru coeziune, afirmă AFP, citând o sursă europeană căreia nu îi dezvăluie identitatea.

Capitolele respective totalizează peste 70% din bugetul Uniunii Europene.

Comisarul european pentru buget, Guenther Oettinger, intenţionează să propună ca ajutoarele directe prin PAC să scadă pe măsura creşterii suprafeţelor exploataţiilor agricole.

Comisia mai intenţionează să crească de mai mult de cinci ori, până la circa 6000 de angajaţi, efectivele agenţiei europene de pază a frontierelor terestre şi maritime, Frontex, începând din 2020.

Proiectul de buget urmează să fie negociat cu statele membre ale UE şi cu Parlamentul European.

În cadrul financiar multianual curent, pe perioada 2014-2020, bugetul total al UE a fost fixat la aproximativ 1000 de miliarde de euro. Retragerea Regatului Unit din UE va duce la diminuarea resurselor cu 12-14 miliarde de dolari anual, ceea ce impune reducerea cheltuielilor. AGERPRES


populare
astăzi

1 Fotografie „naționalistă” pusă de fiul lui Călin Georgescu la profilul de WhatsApp. Cosmin a fost „umbra” tatălui său

2 VIDEO Trump, surprins de șosetele lui JD Vance, s-a oprit brusc din vorbit în cadrul unei discuții din Biroul Oval: „Încerc să rămân concentrat”

3 Ce pregătește Rusia? / Acumularea masivă de bombardiere strategice rusești în peninsula Kola

4 ALERTĂ Un document pregătit de un grup apropiat de FSB arată ce ar putea urmări Kremlinul prin negocierile de pace

5 Statele Unite au primit o listă cu pretențiile Rusiei pentru încheierea războiul în Ucraina. Ce a cerut Vladimir Putin