Comisia Europeană adoptă norme mai stricte de protecţie a consumatorilor în ceea ce priveşte serviciile financiare online

Comisia Europeană adoptă norme mai stricte de protecţie a consumatorilor în ceea ce priveşte serviciile financiare online

Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o reformă a normelor actuale ale UE privind comercializarea la distanţă a serviciilor financiare de consum, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Propunerea va consolida drepturile consumatorilor şi va încuraja furnizarea transfrontalieră a serviciilor financiare pe piaţa unică. Piaţa acestor servicii a evoluat în mod semnificativ, având în vedere digitalizarea generală a sectorului şi noile tipuri de servicii financiare care au fost dezvoltate de la introducerea normelor, în 2002. Aceste evoluţii au fost amplificate şi mai mult de impactul pandemiei de COVID-19, care a contribuit în mare măsură la creşterea numărului de tranzacţii efectuate online.

"Consumatorii recurg din ce în ce mai mult la servicii online, inclusiv la servicii financiare, ceea ce este un lucru bun. Trebuie, însă, să ne asigurăm că regulile jocului ţin seama de cele mai recente evoluţii. Consumatorii au nevoie de informaţii clare şi de o plasă de siguranţă în cazul în care apar probleme", a declarat vicepreşedinta pentru Valori şi Transparenţă, Vera Jourova.

Propunerea Comisiei introduce acţiuni în mai multe domenii precum facilitarea accesului la dreptul de retragere în termen de 14 zile pentru contractele de servicii financiare la distanţă: pentru a facilita exercitarea acestui drept, traderii vor trebui să pună la dispoziţie un buton de retragere atunci când efectuează vânzări prin mijloace electronice. În plus, traderul este obligat să trimită o notificare privind dreptul de retragere în cazul în care informaţiile precontractuale sunt primite cu mai puţin de o zi înainte de încheierea contractului.

De asemenea, propunerea include norme clare privind informaţiile precontractuale care trebuie furnizate, precum şi modul şi momentul în care acestea trebuie furnizate: propunerea modernizează normele, de exemplu în ceea ce priveşte comunicarea electronică, impunând vânzătorului obligaţia de a furniza în prealabil anumite informaţii, inclusiv, de exemplu, adresa de e-mail a traderului, eventualele costuri ascunse sau riscul legat de serviciul financiar. În plus, informaţiile trebuie afişate în mod vizibil pe ecran şi se introduc norme privind utilizarea ferestrelor pop-up sau a linkurilor pe mai multe niveluri pentru furnizarea de informaţii. Noile norme vor garanta, de asemenea, că i se acordă consumatorului suficient timp pentru a înţelege informaţiile primite, cu cel puţin o zi înainte de semnarea efectivă.

Un alt punct sunt normele speciale pentru protecţia consumatorilor la încheierea de contracte de servicii financiare online: contractele de servicii financiare ar putea fi greu de înţeles, mai ales dacă sunt negociate la distanţă. Propunerea le impune traderilor obligaţia de a institui sisteme online echitabile şi transparente şi de a oferi o explicaţie adecvată atunci când utilizează instrumente online (de exemplu, consiliere robotizată sau chat box). Normele consolidează, de asemenea, capacitatea de acţiune a consumatorului, oferindu-i posibilitate de a solicita intervenţie umană, în cazul în care interacţiunea cu astfel de instrumente online nu este pe deplin satisfăcătoare.

Propunerea va consolida mijloacele de acţiune ale autorităţilor competente. Se vor aplica sancţiuni mai severe contractelor de servicii financiare încheiate la distanţă în cazul încălcărilor transfrontaliere pe scară largă, cu o sancţiune maximă de cel puţin 4% din cifra de afaceri anuală. Simultan, propunerea introduce o armonizare juridică deplină, stabilind norme similare pentru toţi furnizorii din toate statele membre.

Propunerea Comisiei va fi acum examinată de către Consiliu şi Parlamentul European. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...