Comisia Europeană a dat în judecată România pentru gropile de gunoi neconforme
Comisia Europeană a decis miercuri să acționeze în judecată România la Curtea Europeană de Justiție pentru că autoritățile nu au reușit să închidă 68 de depozitele municipale de deșeuri neconforme, care reprezintă un risc serios pentru sănătatea oamenilor și mediu, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Măsuri similare au fost adoptate deja împotriva altor șase state membre, respectiv Bulgaria, Cipru, Spania, Italia, Slovenia și Slovacia, iar Curtea Europeană de Justiție a emis hotărâri care condamnă Bulgaria, Cipru și Spania.
CE precizează că, în pofida avertismentelor anterioare, România nu a reușit să ia măsuri pentru cele 68 de gropi de gunoi neconforme, așa cum cere Directiva 1999/31/EC. România era obligată să închidă sau să reabiliteze aceste gropi de gunoi neconforme până la data de 16 iulie 2009.
Anterior, Ministerul Mediului avertiza că România riscă să plătească, începând din acest an, o amendă de 124.000 de euro pe zi pentru faptul că autoritățile nu au reușit să închidă depozitele municipale de deșeuri neconforme.
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prevede că răspunderea României pentru încălcarea obligațiilor de transpunere a Directivei 2012/19/UE se poate concretiza atât în plata unei sume forfetare, stabilită la 1,740 milioane de euro, cât și a unor penalități achitate periodic și cuprinse între 2.000 și 124.0000 de euro/zi de întârziere, care se vor calcula de la termenul de transpunere, respectiv 14 februarie 2014.
De-a lungul timpului, Ministerul Mediului a punctat faptul că responsabilitatea pentru închiderea depozitelor de deșeuri aparținea, în totalitate, autorităților locale, iar sancțiunile care ar fi impuse de la Bruxelles vor fi suportate de la bugetele locale.
Datele oficiale arată că, la ora actuală, un număr de 35 de județe dețin sisteme integrate pentru deșeuri, însă numai într-unul singur acesta și funcționează.
AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)